Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”

Oana Roman, criză de nervi din cauza polițiștilor: „Nu sunteți în stare de nimic!”
Oana Roman a răbufnit pe Instagram. Foto: Facebook/Oana Roman.

Oana Roman a avut o izbucnire de furie la adresa polițiștilor, după ce a rămas blocată într-o coloană de mașini, în drum spre munte. Vedeta a constatat că situația fusese creată chiar de niște agenți, care au oprit tot traficul pentru ca două autoturisme să aibă prioritate. „Nu sunteți în stare de nimic, vă bateți joc de oameni și de timpul lor”, a spus Roman, pe Instagram.

Oana Roman, nervi în drum spre munte, din cauza polițiștilor

„Ferească Dumnezeu… e coloană, stăm de două ore în șir și ei opresc circulația să treacă două mașini. Atât îi duce capul. De aia e coloană interminabilă pentru doi deștepți care stau și încurcă tot pentru că sunt incapabili să gândească’, a spus Oana Roman pe Instagram.

Atât îi duce pe ei capul, Poliția Română bravo, sunteți niște minunați, deștepți, extraordinari și mă aștept să-mi dați și amendă că am vorbit urât de voi că nu sunteți în stare de nimic, vă bateți joc de oameni și de timpul lor”, a spus Oana Roman, după ce a costatat că stă de două ore în trafic din cauza unor agenți.

Aglomerație în drumul spre munte. Românii au minivacanță de 1 Decembrie

Mulți români au plecat la munte după ce Guvernul a stabilit ca și ziua de 29 noiembrie să fie liberă.

S-a făcut astfel punte între weekend și zilele de Sfântul Andrei și Ziua Națională, care erau oricum libere. A rezultat o minivacanță de vineri după-amiază până miercuri inclusiv, de care mulți au vrut să profite.

Deloc o surpriză, șoferii au stat cu orele în trafic, până să ajungă la destinație.

Românii care-și petrec minivacanța la munte se bucură de zăpadă, dar trebuie și să respecte niște reguli stricte, impuse în contextul pandemiei de coronavirus.