Oana Roman a izbucnit din nou pe rețelele de socializare. După ce a evitat o perioadă să abordeze anumite subiecte sensibile, vedeta nu s-a mai putut abține și a lansat un mesaj către românii care postează fotografii într-un mod pe care ea îl consideră „lipsit de eleganță”. Fanii au reacționat imediat, iar declarațiile ei au stârnit numeroase discuții.
Vedeta spune că nu suportă imaginile în care oamenii apar doar în șosete și îi roagă pe cei care practică acest obicei să renunțe. În stilul său direct, Oana Roman a explicat că acest tip de fotografie i se pare nepotrivit și deloc demn de mediul online.
„Vă rog din tot sufletul meu, vă implor, nu vă mai postați în șosete. Știu că este un subiect pentru care primesc foarte mult hate, dar nu mă interesează”, a transmis Oana pe Instagram.
Ea a explicat că a crescut într-o familie educată și că valorile moștenite o fac să fie mai atentă la detalii care, în opinia ei, țin de respect și bun gust: „Am fost privilegiată, nu cu bani, ci cu educație. De ce să stai în șosete în casă?! Voi stați în șosete?! Adică se adună familia să facă o poză, așa frumos, în șosete… măcar puneți niște papuci sau luați-vă pantofi, spălați-le talpa și faceți poze încălțați.”
În prag de sărbători, Oana a vorbit și despre cea mai mare dorință a ei, una care are legătură directă cu fiica sa, Isabela. Micuța încă mai crede în Moș Crăciun, iar scrisorile pe care i le trimite în fiecare an sunt mereu pline de bunătate, conform Click.
„Isa îl roagă pe Moș Crăciun să aducă daruri tuturor copiilor din lume. Iar eu… eu l-aș ruga să ne aducă sănătate și să îi aline ei durerea cauzată de o lipsă pe care eu nu pot să o umplu”, a mărturisit vedeta.
Fără prezența tatălui, Marius Elisei, în viața fiicei lor, Oana încearcă să compenseze cât poate, însă recunoaște că nimic nu poate înlocui afecțiunea unui părinte: „Asta e ceva ce eu nu pot repara.”