Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri internaționale, iar imaginea lor a fost construită în jurul unei povești „de basm”. El, superstarul mondial al fotbalului, iar ea, vânzătoarea misterioasă de la Gucci pe care ar fi remarcat-o întâmplător într-un magazin din Madrid. Dar un fost coleg al Georginei aruncă acum o bombă care pune sub semnul întrebării întreaga versiune oficială, relatează presa din italia, citat de către Adevărul.
În cadrul emisiunii TardeAR, difuzată în Spania, Pablo Boone, care susține că a lucrat cu Georgina la Gucci, a declarat că întâlnirea cu Ronaldo nu a avut loc deloc în magazin, ci într-un club exclusivist din Madrid și că povestea romantică promovată în presă ar fi fost o pură invenție de PR.
„Cristiano a încercat să-i convingă pe toți că a cunoscut-o la Gucci și că s-au îndrăgostit acolo, dar e o minciună. Toată lumea știe că s-au întâlnit la clubul Opium din Madrid”, a spus Boone, adăugând că Rodriguez frecventa des viața de noapte din capitală și era cunoscută ca „fată de imagine” într-un local celebru.
Mai mult, fostul coleg afirmă că, după ce relația dintre cei doi a devenit serioasă, echipa de marketing a lui Ronaldo ar fi construit „versiunea de poveste”, iar Georgina ar fi primit ulterior un loc de muncă real în magazinul Gucci pentru a face credibil acest narativ public.
„A fost o decizie de imagine. Aveau nevoie să îndulcească începutul relației. Ce ar fi spus lumea dacă aflau că s-au cunoscut într-un club, între pahare, într-o zonă VIP?”, spune Boone
În afara acuzațiilor privind trecutul „ajustat”, Boone a avut și remarci personale dure la adresa partenerei lui Ronaldo.
„Este foarte arogantă, mereu a fost. Dacă nu era Ronaldo, ar fi fost altcineva din aceeași ligă”, a afirmat acesta în direct.
Declarațiile au generat imediat ecouri în presa internațională, mai ales că imaginea Georginei a fost atent controlată de-a lungul anilor ca mamă devotată, parteneră de superstar și femeie de afaceri cu o carieră solidă în social media și publicitate.