Premieră la Untold. Un superstar american invitat să concerteze

Premieră la Untold. Un superstar american invitat să concerteze
Untold

Un superstar american, câștigător a numeroase premii muzicale, va concerta în premieră, în România, la Festivalul Untold. Evenimentul este programat să se desfășoare în perioada 7-10 august, la Cluj Napoca.

Post Malone, câştigător al premiilor Billboard şi nominalizat la Grammy va cânta la Untold, pe Cluj-Arena, anunţă organizatorii festivalului. Potrivit unui comunicat de presă, artistul, care a colaborat cu Taylor Swift şi Beyonce, este una dintre cele mai influente figuri ale muzicii contemporane. El are peste 80 de milioane de discuri vândute, iar piesele sale au fost acultate de aproape 60 de miliarde de ori, conform datelor centralizate de Spotify.

„Post Malone, una dintre cele mai influente figuri ale muzicii contemporane, superstar global, vine pentru prima dată în România la ediţia aniversară a festivalului Untold. Cu peste 80 de milioane de discuri vândute, cu 59,5 miliarde de ascultări pe Spotify, Post Malone se numără printre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile”, se arată în comunicatul Untold.

Potrivit sursei citate, artistul a obținut numeroase premii muzicale, în carieră, și a fost nominalizat de 18 ori la Grammy. El este autorul hiturilor „Circles”, „Rockstar” și „Sunflower”, care vor fi ascultate și la Cluj Napoca.

„A câştigat 10 premii Billboard Music Awards, trei American Music Awards şi un premiu MTV Video Music şi a fost nominalizat de 18 ori la premiile Grammy. Piesele «Circles», «Rockstar», «Sunflower» şi multe alte hituri ale artistului se vor auzi pentru prima dată live pe Cluj-Arena la ediţia aniversară de 10 ani, Untold X”, se mai arată în comunicat.

Post Malone Sursa foto: Untold

Alți artiști de top la Untold

Pe lângă Post Malone, la ediția din acest an a Untold vor participa mai mulți artişti de top. Potrivit organizatorilor, Lineup-ul festivalului este completat de Becky Hill, Rag’n’Bone Man, Martin Garrix, Armin van Buren, Fisher, Tiesto, Steve Angello, Hugel, Alok, Don Diablo, Black Coffe, Marco Caerola, Dom Dollia şi Adriatique.

Pe lângă aceștia vor susține concerte și cei mai apreciaţi DJ din România, Cezar, Priku, Arapu, Sit.

„Untold lansează, în premieră, un nou produs destinat fanilor festivalului: Festival Backstage Tours. Aceştia vor avea şansa de a descoperi ce se află în spatele uneia dintre cele mai spectaculoase producţii muzicale din lume. Pentru cei care vor să descopere UNTOLD dintr-o perspectivă nouă, există două tipuri de tururi: Discovery Tour, o incursiune captivantă de 60 de minute în culisele festivalului, şi Insider Tour, o experienţă extinsă de 100 de minute, ce le va oferi fanilor posibilitatea de a descoperi zone speciale din perimetrul festivalului”, au arătat organizatorii.

Festivalul Untold va avea loc în perioada 7-10 august 2025 în Cluj-Napoca, iar abonamentele pentru ediţia aniversară sunt disponibile pe untold.com.