Radu Ștefan Bănică și-a făcut publică relația cu Ioana Văllimărescu: „Un an de când te iubesc”

Radu Ștefan Bănică și-a făcut publică relația cu Ioana Văllimărescu: „Un an de când te iubesc”
Sursa Foto: Instagram/@radustefanbanica

Radu Ștefan Bănică, tânărul actor și cântăreț, a făcut o dezvăluire neașteptată despre viața sa amoroasă. După ce a ținut relația secretă timp de câteva luni, el a publicat pe Instagram imagini alături de iubita sa, Ioana Văllimărescu, prin care a marcat un an de relație.

Radu Ștefan Bănică și iubita sa sărbătoresc un an de relație

În vârstă de 22 de ani, Radu Ștefan Bănică a atras atenția fanilor săi cu o serie de imagini, în care el apare alături de Ioana Văllimărescu, iubita lui. „Un an de când te iubesc”, a scris Radu Ștefan Bănică în descrierea postării. Ioana Văllimărescu a răspuns emoționant: „Te iubesc”.

„Te iubesc”, a reacționat Ioana Văllimărescu la postarea lui. „Iubiți-vă mult..❤️❤️ Este sentimentul cel mai pur în viață”, „La mulți ani împreună”, au comentat și fanii lui, potrivit libertatea.ro. 

Ioana Văllimărescu este studentă la Universitatea de Arte din Londra și recent a avut ocazia de a-și expune lucrările în cadrul Romanian Design Week.

Radu Ștefan Bănică are succes și în cariera muzicală

Pe lângă viața personală, Radu Ștefan Bănică se bucură și de succes profesional. Alături de Juno, el a lansat recent single-ul „Samsara”, însoțit de un videoclip cinematografic.

„«Samsara» reprezintă o nouă era în cariera mea muzicală. Este un proiect îndrăzneț, cinematic și excentric”, a spus Radu Ștefan Bănică.

„Avem multe momente șocante în videoclip și a fost o provocare interesantă pentru noi să le executăm. Trebuie neapărat să vedeți videoclipul, ca să înțelegeți despre ce e vorba”, a adaugat Radu Ștefan Bănică.

„Suntem extrem de bucuroși să împărtășim cu voi «Samsara»”, spune Juno. „Ne-am dorit să creăm o piesă care să exploreze un concept universal, dar diferit de temele clasice, precum iubirea sau despărțirea”, adaugă Juno.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`