Ramona Dumitrescu este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare radio din țară. Recent, tânăra a plecat în Spania, însă vacanța nu a început deloc așa cum se aștepta. Deși supărată la culme de condițiile în care a călătorit, vedeta a descris cu mult umor drumul cu avionul.
Ramona a avut norocul să călătorească alături de o mulțime de români care se întorceau în țara în care și-au construit o viață mai bună: Spania. Vedeta și-a început povestirea cu un mesaj subliminal despre românii patrioți, vehemenți atunci când vine vorba să își apere părerea despre țara lor natală, dar care au plecat cu mulți ani în urmă și s-au stabilit peste hotare.
„Vă spun sincer că nu există nimic mai urât pe lumea aceasta decât să mergi într-un avion plin cu români care se întorc acasă… adică în Spania. Pentru că, vedeți voi, unii își iau țara înapoi doar atunci când vor ei. În rest, e mai bine cu Spania”, și-a început Ramona povestirea.
Ramona susține că, în aproape fiecare călătorie cu avionul, întâlnește aceleași tipologii de oameni. Primii care o supără sunt copii care se exteriorizează țipând, fie că sunt fericiți, nervoși sau triști, dar mai ales de părinții care nu depun eforturi pentru a-i tempera.
descrie un tablou aproape identic de fiecare dată. „Hai să facem un pachețel frumos și le luăm pe rând, că mereu e la fel. Mereu există o familie cu cel puțin un copil care pare… posedat. Dacă e bine, țipă de bucurie. Dacă e rău, urlă de zici că l-a văzut pe diavol și l-a tras de păr. Își bat părinții, îi înjură, fac toate alea… și părinții nu le zic nimic, pentru că – nu-i așa? – copilul trebuie să fie liber să se exprime”.
Cât despre bărbați, la care s-a referit ca „reprezentantul oficial” al familiei”, Ramona susține că sunt mereu gălăgioși și parcă vor să atragă atenția prin ceea ce fac.
„El trebuie să-și facă simțită prezența și își va găsi mereu un partener de conversație. Vorbesc amândoi tare, au glume de-alea de unchi la masa de Crăciun, după ce s-au băut prea multe pahare, și încheie totul cu un râs gros. După râs vine, inevitabil, tusea… că fumează oamenii mei”, a continuat Ramona.
Prezentatoarea de la radio continuă să îi caracterizeze pe bărbații români din avion, descriind în detalii obiceiurile lor odată ce ajung la bordul aeronavei. Aceștia încep să spargă bani pe bere și sandwich-uri de proastă calitate, numai pentru a-și demonstra că sunt capabili financiar.
„Masculii consumă mereu bere, au grijă să miroasă a borhot în permanență. Faptul că își cumpără un sandwich de proastă calitate, la un preț exagerat, le dă un sentiment de superioritate. În momentul în care mușcă din sandwich, te privesc cu aerul ăla: «Am dat 60 de lei pe un sandwich, tu cât ai dat?»”, mai spune vedeta.
Unul dintre momentele de neuitat la care a fost martoră vedeta l-a avut drept protagonist pe un pasager „rubensian, peste 45 de ani”. Acesta a venit țopăind către un alt pasager și, zâmbind, l-a întrebat: „Dacă încep să sar, oare se mișcă avionul?”.
„Și a început să sară… și da, avionul se mișca. Eu i-am zis «da», dar omul meu nu avea treabă cu legile fizicii”, a mai povestit Ramona, potrivit Click!.