Ritualul lui Teo Trandafir preluat de la milionari / De ce se trezește în fiecare dimineață la ora 6: „N-am ajuns încă…”

Ritualul lui Teo Trandafir preluat de la milionari / De ce se trezește în fiecare dimineață la ora 6: „N-am ajuns încă...”
Sursa foto: Facebook

Teo Trandafir este una dintre cele mai cunoscute, apreciate și îndrăgite prezentatoare TV din România, iar recent a dezvăluit motivul pentru care se trezește zilnic la ora 6 dimineața, chiar dacă la locul de muncă are un program care începe după-amiaza. Ea spune că nu se abate niciodată de la acest obicei pe care l-a preluat de la milionari.

De ce se trezește Teo Trandafir în fiecare dimineață la ora șase

Nu de mult, în cadrul unui interviu, Teo Trandafir a mărturisit motivul pentru care se trezește în fiecare dimineață la ora șase, iar 30 de minute mai târziu iese în curte și udă gazonul.

„Nu există ore nepotrivite și neprielnice, există oameni nepotriviți și neprielnici. Mă trezesc întotdeauna la aceeași oră, am același ritual, la ora 6 sunt în picioare, la 06:30 sunt în grădină și ud gazonul”, spune prezentatoarea.

De asemenea, Teo Trandafir a vorbit și despre cum reușește să fie mereu în formă și plină de energie.

„Eu am înțeles un lucru în viața asta. Dacă vrei să trăiești viața așa cum trebuie și așa cum ți-ai dori și să fii prosper, trebuie să te trezești dimineață. Eu am cunoscut milionari pe care i-am întrebat «domnule, cam pe la ce oră te trezești?», iar răspunsul a fost «la 4, pentru că trebuie să-i prind și pe americani, trebuie să-i prind și pe ai mei». N-am ajuns încă să mă trezesc la ora 4, dar măcar la un 6, mi se pare decent”, a mai spus Teo Trandafir, scrie cancan.ro.

Cum s-ar fi descurcat prezentatoarea cu două locuri de muncă

Recent, prezentatoarea a vorbit și despre faptul că nu ar fi putut face față cu două locuri de muncă, în TV și la radio. În prezent, ea prezintă o emisiune la radio, iar experiența din trecut a ajutat-o mult.

„E foarte complicat. Să faci trei ore la radio, nu e așa ușor. Avantajul radioului acesta e. Faptul că informația ajunge imediat. Nu e ca la TV, când mai trece o zi și apare și online, și peste tot.

În TV am intrat cu experiența radioului. Un om de televiziune care nu a făcut radio a pierdut foarte mult, după părerea mea. Ca fluență. Pe mine m-a ajutat enorm. Și toți oamenii de TV, pe care-i știu eu, care au avut lucruri de spus de-a lungul timpului, au început la radio”, a spus Teo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`