Robin Williams a improvizat atât de mult la filmările pentru filmul Doamna Doubtfire încât s-au folosit peste 600.000 de metri de peliculă

Robin Williams a improvizat atât de mult la filmările pentru filmul Doamna Doubtfire încât s-au folosit peste 600.000 de metri de peliculă
Robin Williams în Doamna Doubtfire, sursă foto: captură YT

Regizorul filmului Doamna Doubtfire, Chris Columbus, a marcat luna aceasta cea de-a 30-a aniversare a filmului cu un nou interviu, în care a dezvăluit că peste 600.000 de metri de peliculă au fost folosiți în timpul realizării comediei din 1993, deoarece Robin Williams a improvizat atât de multe dialoguri. Filmul e construit în jurul unuia dintre cele mai iubite personaje ale lui Williams. El joacă rolul unui actor recent divorțat, care se deghizează într-o femeie menajeră în vârstă, astfel încât să poată continua să-și vadă copiii.

Regizorul are peste 900 de cutii pline cu filmări

„La începutul filmărilor, mi-a spus: „Hei, șefule, să-ți spun cum îmi place să lucrez, dacă ești pregătit, îți voi oferi trei sau patru scenarii, apoi ne jucăm”” Columbus și-a amintit despre munca alături de Williams. „A vrut să spună că îi place să improvizeze. Și exact așa am filmat fiecare scenă. Aveam partea de scenariu, apoi Robin improviza și final vedeam ce iese.”

Columbus a spus în „mai multe ocazii” că Williams a improvizat atât de multe dialoguri încât a folosit tot filmul care a fost încărcat în cameră.

„S-a ajuns la punctul în care a trebuit să filmez întregul film cu patru camere pentru a ține pasul cu el”, și-a amintit regizorul. „Niciunul dintre noi nu știa ce avea de gând să spună sau când va începe și așa că am vrut să am câte o cameră pentru ceilalți actori pentru a putea vedea reacțiile lor.”


„Există aproximativ 972 de casete cu filmări din „Doubtfire” – imagini pe care le-am folosit în film, filmări, în culise – într-un depozit undeva și am dori să angajăm un editor care să intre și să se uite la toate filmările”, a spus regizorul.