Adela Popescu a mărturisit că își dorește să revină pe micile ecrane, însă este nevoie de o negociere de program. Aceasta nu își mai dorește să lucreze zi de zi, conform Cancan.
Întrebată despre planurile de viitor și o posibilă schimbare în următoarea perioadă, Adela Popescu a răspuns:
„Asta nu-mi doresc deloc, pentru că nu doar că mă simt bine, dar și lucrurile funcționează, pentru că sunt mult mai creativă, sunt mult mai odihnită și omul când e odihnit poate să facă o mulțime de lucruri. Așa că genul acela de program, zi de zi, nu se va mai întâmpla. Nu pot să-l duc și îmi place să stau cu copiii, e în regulă, dar proiecte profesionale cu siguranță voi accepta în viitor. Dar așa să fie și după regulile mele puțin”, a spus aceasta.
Ceea ce își dorește Adela Popescu este ca proiectul să fie pe perioadă determinată.
„Păi, de exemplu, și un film de lungmetraj, așa cum am făcut Retreat Vama Veche a însemnat practic șase săptămâni și apoi, gata, îți vezi de treabă. Și un proiect de televiziune, dar, de asemenea, să nu fie zilnic. Adică să nu stau foarte mult timp plecată de lângă copii”, a mărturisit ea.