Selly și iubita sa, Smaranda, s-au mutat într-un apartament de lux din zona de nord a Bucureștiului, în condițiile în care vloggerul muncește de multă vreme, iar situația sa financiară îi permite să își îndeplinească orice dorință, relatează Cancan.ro.
View this post on Instagram
Cu fosta locuință au fost ceva probleme, ba chiar viața tânărului ar fi fost pusă în pericol, și Selly nu a stat prea mult pe gânduri. Pe de altă parte, apartamentul era oricum destul de mic, iar îndrăgostiții își doreau ceva mai mare și dotat cu toate facilitățile.
Tânărul cuplu s-a mutat într-un cartier de lux, aflat în apropiere de Pădurea Băneasa. Tot pentru a îndeplini dorințele iubitei sale ar fi ales să caute un apartament înconjurat de natură.
Dacă pentru fostul apartament plătea luna 800 de euro, chiria de la noua locuință costă nu mai puțin de 2.000 de euro.
Deși scoate din buzunar o sumă semnificativă, Selly spune că se simte în siguranță, iar asta este tot ce contează.
„Doar ce s-a eliberat și mai trebuie schimbată mobila. (…) Este un apartament cu trei camere. O să fie refăcut aproape totul pe aici. Este mai spațios decât unde stăteam înainte. Bine… și prețul este mult mai mare. Foarte multă verdeață.
Suntem înconjurați de pădure. (…) Așa o împac și pe Smără, pentru că este în natură, așa cum îi place ei și nu este nici foarte departe de București. Sper că vă place noul apartament în care stau. La 2.000 de euro chiria… nu aveți ce să spuneți altceva.
M-am mutat de la 850 de euro la 2.000 de euro. Este ceva de plătit, însă cel mai important este că e foarte serios din punct de vedere al securității”, a dezvăluit Selly.
Cunoscutul critic de modă a comentat stilul vestimentar al vloggerului. Iulia Albu privea o imagine cu Selly îmbrăcat într-o ținută neagră, un palton care ajungea sub genunchi, asortat cu șosete negre și adidași sport într-o culoare aprinsă.
View this post on Instagram
„Ținutele și atitudinea lui Selly îmi amintesc foarte mult de Irinel Columbeanu. Cumva, Selly reușește să se piardă fără succes într-o mare de haine care nu îl reprezintă, aducând jertfa supremă pe altarul popularității. Dacă te îmbraci trendy sau cool, trebuie să ai grijă ca proporțiile să ți se potrivească. Faptul că porți haine de brand sau haine care sunt în tendințe nu îți garantează neapărat succesul. În această imagine aven un eșec de Zmeura de Aur”, a spus Iulia Albu pentru Cancan.ro.