Omul de televiziune Dan Negru (54 de ani) și Sanda Țăranu (86 de ani), fostă crainică TVR, au fost întrebați de Click! dacă și-au asigurat vocile precum vedetele din Statele Unite, iar răspunsurile lor au fost foarte interesante.
Mariah Carey, de exemplu, și-ar fi asigurat vocea, dar și picioarele, pentru fabuloasa sumă de 70 de milioane de dolari! Dar această practică nu există în România.
„Degeaba îți asiguri vocea, dacă n-ai creier. Contează ce vorbești, nu cum vorbești. Dar la noi baza e cât de tare spui. Nu ce spui!”, a spus Dan Negru, pentru Click!.
Prezentatorul TV chiar a vizitat SUA, apoi și-a publicat impresiile pe Facebook: „Câinele moare de drum lung și noi de grija Americii. Nu-mi fac griji de America, nu e așa cum o cred europenii, dimpotrivă, americanii știu bine să deosebească iarna de vară, bărbatul de femeie și harnicul de leneș. Europa e praf! Marea descoperire europeană din anii ăștia e dopul atașat de sticla de plastic. Americanii au Big Tech, toate inovațiile tehnologiei sunt ale lor, de la Google la Apple, Netflix sau Microsoft. Noi, europenii, suntem leneși, progresiști și greviști, dar am inventat dopul legat de sticlă”.
Întrebată dacă și-a asigurat vocea, Sanda Țăranu, fostă crainică TVR și vocea „Teleenciclopedia”, a răspuns: „Doamne, doamne, hai că am și zâmbit! Dar în România nu am auzit să-și fi asigurat cineva vocea, nici măcar marii soliști, nici nu știam că s-ar putea undeva în lumea asta”.
Sanda Țăranu a povestit și cum se pregătea pentru a fi prezentabilă pe sticlă: „Nu aveam multe ținute de prezentare, decât câteva bluze, o fustă și un costum. Le mai învârteam și le mai combinam, în fel și chip. Ne mai puneam niște mărgele, câte o floare în piept, le accesorizam diferit, ca să pară haine noi. La un moment dat, am rugat însă conducerea televiziunii să mă lase să îmi aleg singură materialele. Mergeam prin fabricile de textile, ale vremii, acum au mai rămas foarte puține, și îmi alegeam, împreună cu o doamnă pricepută din TVR, o scenografă, cele mai frumoase metraje. (…) Întotdeauna, un sacou te salvează în televiziune, trebuie însă să ți se și potrivească”.