Tradiții respectate de artiști de Bobotează. Ce obiceiuri păstrează Gheorghe Turda, Saveta Bogdan și Elena Merișoreanu

Tradiții respectate de artiști de Bobotează. Ce obiceiuri păstrează Gheorghe Turda, Saveta Bogdan și Elena Merișoreanu
Sursă Foto: Facebook

Boboteaza, cunoscută și ca „Botezul Domnului”, este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Aceasta este prăznuită, an de an, pe data de 6 ianuarie. Chiar dacă timpul a trecut, iar viața i-a purtat departe de locurile natale, tradițiile acestei zile nu s-au pierdut. Ele rămân vii în sufletul multor artiști.

Gheorghe Turda, Elena Merișoreanu și Saveta Bogdan continuă să respecte obiceiuri vechi, învățate din copilărie.

Ce tradiții de Bobotează păstrează Saveta Bogdan

Saveta Bogdan a făcut o adevărată călătorie în timp. Artista, în vârstă de 79 de ani, a rememorat obiceiurile de Bobotează din Bistrița, locurile în care a copilărit.

Își amintește cum, odinioară, preotul mergea din poartă în poartă. „Venea prin sat, ca să sfințească grajdurile și casele oamenilor, ca să le meargă bine tot anul. Iar fetele bune de măritat își pun seara busuioc sub pernă, ca să-și viseze ursitul, pe bărbatul cu care se vor căsători. Eu am fost ieri la biserică, am luat apă sfințită, Agheasma Mare, o beau pe stomacul, apoi mănânc anafură. Trebuie să faci asta, timp de 14 zile, în fiecare dimineață. Păstrez Agheasmă Mare și din anul 2016. O beau și acum, după 10 ani. E bună. Dacă preotul care o sfințește are har, nu se strică, nu-și schimbă gustul. Și acum, deși o am de 10 ani, are gust de apă curată, de izvor”, a povestit acesta, notează click.ro.

Și astăzi, Saveta Bogdan respectă cu strictețe tradiția Agheasmei Mari. „Să știți că Agheasma Mare alină durerile oamenilor bolnavi, poate și trata. Știu o băbuță care avea o tuse măgărească, nimic nu o ajuta, avea o răceală puternică. A băut această apă sfințită și s-a vindecat. Există minuni”, a mai spus cântăreața.

Care sunt obiceiurile din Maramureș respectate de Gheorghe Turda

Pentru Gheorghe Turda, Boboteaza a fost mereu o sărbătoare încărcată de credință și tradiție. Aceste obiceiuri le-a învățat din familie, în Maramureș. Artistul a povestit că, în Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, tinerii satului porneau cu Chiraleisa.

„La noi, se mergea prin sat cu Chiraleisa. Este un obicei străvechi, practicat în Ajunul Bobotezei. Grupuri de tineri merg, din casă în casă, pentru a vesti venirea preotului cu sfințirea caselor. Este un obicei ancestral foarte frumos, preotul sfințește camerele, casa, grajdul cu animale, ca să fie sănătoase tot anul. Știu că în această zi mare, de Bobotează, nu trebuie să faci treabă prin curte, e mare păcat. Eu beau și acum Agheasma Mare, are puteri tămăduitoare, îți dă o stare de bine, de sănătate”, a declarat cântărețul.

Cum se sărbătorea Boboteaza în satul Elenei Merișoreanu

Elena Merișoreanu, în vârstă de 78 de ani, este o adevărată iubitoare de folclor. Născută într-un sat din Hunedoara, artista a povestit ce tradiții se respectau în acele locuri pline de autenticitate.

„Pe la noi nu se arunca o cruce în apă, iar tinerii să sară să o găsească. Am văzut azi pe la televizor că acesta e obiceiul prin alte părți ale țării, dar cred că trebuie să fii bine antrenat ca să te arunci în apa rece în toiul iernii.

La noi, luai apă sfințită de la biserică, dimineața, și cu ajutorul unui busuioc stropeai cu ea prin casă, prin grajd, la animale. Venea și preotul pe la casele oamenilor din sat. Eu mereu merg la biserică, mai împart mâncare bătrânilor sărmani. Și, până pe 14 ianuarie, în fiecare dimineață, beau Agheasma Mare, face bine la sănătate. În plus, știu de la mama, și am respectat acest obicei, că, de Bobotează, nu se spală rufe, că spurci apele”, a mai spus aceasta pentru sursa menționată.