Vero Căliman, mărturisiri emoționante despre viața fără fetița Zurli. Ce spune despre foștii colegi

Vero Căliman, mărturisiri emoționante despre viața fără fetița Zurli. Ce spune despre foștii colegi
Sursa Foto: Facebook/ Vero Caliman

Vero Căliman a făcut dezvăluiri despre viața fără fetița Zurli în cadrul podcast-ului Altceva, prezentat de Adrian Artene.

„Momentele în care mi-am pus întrebări au venit foarte târziu”

Aceasta a dezvăluit că-n primii ani din cadrul proiectului era doar un copil ce nu ajunsese încă la maturitate, pentru a-și pune anumite întrebări și că tot ce-și dorea în acele momente, era să fie cea mai bună variantă a sa.

„Momentele în care mi-am pus întrebări au venit foarte târziu, probabil odată cu maturizarea. Eram un copil și după trei ani de când am început să fac asta. Aveam 23-24 de ani. Nu aveam capacitatea și nici nu am avut pe nimeni să mă învețe, strategic. Sau cum să analizez, cum să gestionez sau cum să simt. Nu, eram acolo și tot ce-mi doream era să fiu acolo și să fac tot ce pot, să scot din mine ce era mai bun și mai frumos pentru acel context și acea conjunctură. Am avut așa, cum e un cal cu ochelari, fix așa am fost, ani de zile. Mult mai târziu am început să am acest gen de întrebări…Eram prea zurli”, a mărturisit Vero Căliman în podcast-ul ALTCEVA, cu Adrian Artene, citat de Cancan.

Ce spune despre foștii colegi

Pe de altă parte, fosta fetiță Zurli a declarat că păstrează legătura cu foștii săi colegi de trupă.

„Sigur că țin legătura, cu Lulu, cu Andreea, cu Răzvan. Suntem prieteni și încercăm să ne susținem unii pe alții. Pentru că trecem printr-un proces cât de cât similar. Pentru toți au fost foarte mulți ani în care am făcut aceleiași lucruri. Nu poate nimeni să înțeleagă mai bine decât ei ceea ce ni se întâmplă, ceea ce e de bine. Nu vreau să mă poziționez în rolul de victimă. Este doar o perioadă de tranzicție care vine la pachet cu tot felul de situații”, a spus ea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:38 - Studenții sunt revoltați că ar putea da examen scris la licență. „Nu mi se pare deloc corect”
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)