Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că Statele Unite sunt „cel mai bun prieten al României” și așa vor rămâne, iar discuția telefonică dintre președinții Nicușor Dan și Donald Trump desființează minciunile spuse de extremiști despre relațiile dintre cele două țări.
Zuckerman a mai spus că politicenii care se pretind suveraniști sunt, de fapt, suveraniști pentru Rusia.
Totodată, acesta a ținut să laude România pentru că-și respectă angajamentele asumate în NATO.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Absența acestui telefon (până acum) și lumea care spune că a întârziat sau sunt probleme… e o dezinformare, aș spune. În opinia mea, președintele Trump a așteptat până când președinte Dan a fost învestit luni. Din ce înțeleg eu, această conversație a fost inițiată de Casa Albă, la prima oră sau peste noapte luni spre marți. Așa că poveștile astea care au fost spuse de mulți din jurul lui Simion și alții, că sunt probelem cu America, că guvernul american îl susține pe el, sunt povești. Nu e adevărat lucrul ăsta!”, a declarat Adrian Zuckerman, pentru B1 TV.
Fostul ambasador a mai afirmat că politicienii care propagă aceste fake news-uri „încearcă să facă probleme care nu existau prin oameni, lobby-iști și alți oameni plătiți de ei”.
Despre faptul că reprezentanții AUR și SOS nu au mers la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului guvern, Adrian Zuckerman a susținut: „Impresia mea e că ăștia sunt suveraniști pentru ruși, nu pentru România, așa că mai bine că nu s-au dus, că nimeni nu și-a pierdut timpul cu ei. Dl simion e irelevant, mulți oameni au fost păcăliți de el, dar nu au votat pentru el, ci împotriva a ce se întâmplă în țară – deficit, corupție, alte probleme care au creat multă insatisfacție”.
„Eu am mari speranțe în președintele Dan și în dl Bolojan, care sper să fie numit premier, să pună România pe poteca corectă, să se dezvolte țara, pentru că are o mare oportunitate să termine Revoluția în 35 de ani, care nu s-a terminat încă”, a continuat acesta.
Fostul ambasador a lăudat apoi România pentru că și-a respectat angajamentul asumat în cadrul NATO de a investi 2% din PIB pentru Apărare. El a ținut să remarce că puține erau țările din NATO care și-au resăectat cuvântul, așa cum a făcut România. Chiar și acum, după tot răul pe care l-a demonstrat Rusia, tot mai sunt vreo nouă state NATO care nu investesc măcar 2% din PIB pentru Apărare: „Pentru mine e incredibil…”, a spus Zuckerman.
„Asta a împins Trump în prima sa administrație și asta împinge din nou și asta e o mare sursă de supărare, pentru că are impresia că multe țări europene se bazează pe apărarea SUA, fără ca ele să contribuie o cifră egală pentru apărarea lor proprie”, a mai explicat Adrian Zuckerman.