Ambasadoarea Franței: Avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situația actuală

Ambasadoarea Franței: Avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situația actuală
foto: facebook

Ambasadoarea Franței, Laurence Auer, a declarat miercuri, că „este nevoie de România în Schengen”, în situaţia actuală.

Ambasadoarea Franței, încheie misiunea în București

Diplomatul francez își încheie misiunea la București, conform Adevărul.

„Noi, francezii, după ce am încercat din greu, în timpul preşedinţiei franceze (a Consiliului UE – n.r.), în 2022, să obţinem unanimitate, susţinem sută la sută (demersurile – n.r.) vicepremierului Cătălin Predoiu şi toate eforturile făcute la nivel guvernamental.

În acelaşi timp, suntem de părere că graniţele externe ale Uniunii Europene trec prin România. Avem destule provocări în prezent pentru a ne gândi că este mai bine să avem România în Schengen”, a afirmat ambasadoarea Franţei.

Pe dosarul Schengen „în prezent, ţara care are un cuvânt de spus este Spania (deţine preşedinţia rotativă semestrială a Consiliului UE – n.r.), deoarece Spania face ordinea de zi a dosarelor şi obţine unanimitatea”, a declarat Auer.

„După cum ştiţi, am fost în această postură în 2022 şi am făcut tot ce ne-a stat în putere. Ministrul (de Interne – n.r.) Gerald Darmanin a venit aici, cu FRONTEX, pentru a constata că zona de graniţă este una sigură. Mai important este că există multă presiune în ceea ce priveşte transportul de cereale. Transportul de cereale trebuie să aibă loc pe cale terestră şi pe Dunăre. Deci avem nevoie de România, cu atât mai mult în Schengen, în situaţia actuală”, a mai spus ambasadoarea Franţei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Continuă haosul din Georgia după alegerea președintelui. Actuala șefă a statului nu vrea să plece și cere reorganizarea alegerilor
08:22 - Marea problemă pentru România de la intrarea completă în Schengen. Ce s-ar putea întâmpla de la 1 ianuarie
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Un om care respectă legile bunului simț e mult mai agreat de rațiunea divină decât unul care se dă toată ziua cu capul de icoane, apoi își chinuie familia (VIDEO)
23:25 - „360 de grade”, cu Alina Bădic | Prof. univ. dr. Dulcan: Suferința este una dintre căile ce i se dau omului pentru a se înțelepți, pentru a se întreba, pentru a învăța ceva (VIDEO)
22:57 - Românii au ajuns să facă ”echipă” ca să cumpere porc de Crăciun. Cât costă un kilogram
22:26 - Rata de abandon universitar este tot mai mare. „Nu sunt informații actualizate, ceea ce se cere pe piața muncii”
21:49 - Arad: Poliţiştii locali i-au vizitat acasă pe elevii chiulangii. Ei susțin că nu se pot trezi dimineața să meargă la școală. Ce spun părinții
21:23 - Miliardarul Isak Andic, fondatorul lanțului de modă Mango, a murit după ce a căzut de pe o stâncă
20:58 - Simona Pătruleasa, despre cum îşi educă fiica: „Ne percepe ca fiind exigenţi, dar credem că în viitor ne va mulţumi”. Ce reguli trebuie să respecte Ingrid
20:17 - Câți bani face Denisa Tănase, fosta membră a trupei Bambi. Și-a construit un imperiu datorită parfumurilor