Eugen Tomac: Îmi este tot mai clar că în acest an va fi aproape imposibil ca România să intre în Schengen

Eugen Tomac: Îmi este tot mai clar că în acest an va fi aproape imposibil ca România să intre în Schengen
Eugen Tomac, președintele PMP. Sursa foto: Eugen Tomac / Facebook

Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat duminică în emisiunea Selectiv, cu Dan Bucura că românii nu trebuie să devină eurosceptici din cauza erorilor pe care le fac politicienii:

„Nu avem voie să fim eurosceptici, chiar dacă uneori guvernele României nu sunt capabile să se ridice la nivelul așteptărilor pe care lșe au cetățenii. Ar fic el mai amre dezastru pentru România să intrăm în cohorta celor care denigrează UE. Asta își dorește Putin, o UE slabă, cu politicieni slabi, care nu știu ce vor”.

În ceea ce privește aderarea României la Schengen, Eugen Tomac a precizat că anul acesta va fi aproape imposibilă având în vedere că Austria nu și-a schimbat poziția:

„Îmi este tot mai clar că în acest an va fi aproape imposibil. Eu m-aș bucura să se întâmple o minune, însă vedem totuși că Austria nu dă niciun semn că își va schimba abordarea, deși politic s-a încercat prin toate formulele. Evident că avem și aliați puternici, se pare că la această oră nu sunt suficient de puternice ca Viena să își schimbe abordarea. Rezoluția pe care am votat-o în această săptămână este extrem de importamtă pentru că definește niște criterii destul de clare în ceea ce privește nedreptățirea României, că discutăm despre discriminare, este nevoie de despăgubiri pentru că noi pierdem bani, evident că este nevoie de mai multă acțiune, inclusiv din partea instituțiilor europene să putem sancționa la CJUE acest vot ilegal al Austriei. Nu a avut niciun motiv de a ne tăia un drept garantat de tratat, acela de a ne bucura de libera circulație”.