Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a dat o replică acidă politicienilor care promovează naționalismul economic și care atacă multinaționalele ”prin aluzii la pretinse și presupus infame legături evreiești ale unor întreprinderi legitime”.
"Recrudescenţa acestei retorici antisemite, însoţite de transformările economice cauzate de globalizare, constituie un teren fertil pentru cei care încearcă să manipuleze opinia publica şi să îndepărteze România de temelia principiilor ei euro-atlantice", a transmis Klemm, cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului, potrivit HotNews.
Ambasadorul a mai susținut că așa-numitele fake news sunt răspândite cu singurul scop de a divide și de a slăbi instituțiile și că politicienii și jurnaliștii care le propagă o fac pentru a obține un câștig de moment.
"Această animozitate este agravată de răspândirea diverselor scenarii false, fake news, care îşi croiesc drum dinspre Internet în discursul public. Asemenea scenarii au o singură finalitate, un singur scop: să ne dividă, să ne slăbească instituţiile şi să ne polarizeze societăţile. Politicienii şi jurnaliştii care cedează tentaţiei de a folosi aceste scenarii o fac probabil din oportunism, simţind că există şansa unui câştig pe termen scurt chiar dacă ei nu cred în mod necesar în respectivele scenarii. Dar acest oportunism este în cele din urmă devastator. Iar prin intermediul acestuia se realizează de fapt opera duşmanilor noştri, a celor care încearcă sa ne facă rău", a mai afirmat ambasadorul Statelor Unite la București, potrivit HotNews.
Hans Klemm a vorbit și despre interesele care stau în spatele acestor atacuri: "S-ar putea ca la mijloc sa fie aripa marginală, xenofobă şi rasistă a extremei drepte. S-ar putea să fie influenţa nocivă a Rusiei. S-ar putea să fie cei care încearcă să divizeze comunităţile prin agitaţii de un naţionalism economic strident. Toţi caută să ne slăbească parteneriatele şi orientarea noastră transatlantică pentru propriile scopuri ostile".
Ambasadorul american a mai declarat că singura soluție este să identificăm aceste scenarii și să le rezistăm, iar cei care le diseminează involuntar trebuie făcuți să înțeleagă cum stau de fapt lucrurile, ”pentru că numai prin rezistenţă, prin contracararea acestui apel la instinctele primare ale oamenilor, putem să readucem un echilibru Europei şi lumii”.