Anca Alexandrescu: „E un moment complicat pentru țara noastră. Îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot”. Ce a spus George Simion (VIDEO)

Anca Alexandrescu: „E un moment complicat pentru țara noastră. Îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot”. Ce a spus George Simion (VIDEO)
Anca Alexandrescu și George Simion. Sursa foto: Captură video - Alianța pentru Unirea Românilor - AUR / Facebook

Candidata AUR la Primăria Capitalei, Anca Alexandrescu, a declarat la finalul scrutinului că România trece printr-un moment greu și „îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot”. Liderul partidului, George Simion, s-a plâns de cum s-a desfășurat campania electorală.

Anca Alexandrescu, discurs după alegeri

„E un moment complicat pentru țara noastră. Îmi pare rău că au ieșit atât de puțini bucureșteni la vot. E misiunea noastră, cei care fac politică și presă, să-i ajute pe oameni să-și recapete încrederea (…)

Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, voi face ce am promis, dreptate la București. (…)

Prezența redusă la vot e din cauza celor care au dat lovitura de stat în decembrie 2024”, a declarat Anca Alexandrescu.

Ce a spus George Simion

„Am făcut o campanie cu resurse mult mai puține decât contracandidații noștri, am fost etichetați, puși la colț. Ni s-a spus că Bucureștiul nu e un teritoriu favorabil electoral pentru partide ca AUR.

Un prim obiectiv deja poate fi atins și bifat ca îndeplinit – am arătat că suntem parte a societății bucureștene și nimeni nu ne poate trimite la colț”, a declarat, la rândul său, George Simion.