Apel semnat de zeci de personalități publice: „Un vot pentru România europeană, fără corupție și extremism”

Apel semnat de zeci de personalități publice: „Un vot pentru România europeană, fără corupție și extremism”
Sursa foto: Hepta - DPA Images / Christophe Gateau

Peste 70 de personalități ale vieții publice, scriitori, profesori universitari, istorici etc. au semnat un apel prin care îndeamnă alegătorii să voteze responsabil pentru viitorul european al României.

Autorii apelului își declară, într-un document susținerea pentru Nicușor Dan, apreciind că un vot dat acestuia reprezintă „o șansă dată României oneste”. Între semnatari documentului se numără Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Dennis Deletant, Nae Caranfil sau Armand Goșu. Aceștia atrag atenția că România se află într-o criză politică profundă din care va fi dificil să iasă. Drept urmare, alegerea unui președinte onest, credibil, cu o viziune pro-europeană, înclinat spre reforme substanțiale, care să nu fie dator partidelor corupte sau extremiste, este primul pas.

„Opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste și schimbarea lui Marcel Ciolacu cu un premier responsabil și reformist. Ar putea fi negociată o nouă coaliție PNL-USR-UDMR-PSD, în urma demisiei premierului actual, în jurul unui program cu adevărat angajat pe linia schimbărilor necesare”, se arată în apelul semnat de personalitățile publice.

Apelul „Un vot pentru România europeană, fără corupție și extremism”

„România se află într-o criză politică gravă, din care ieșirea nu va fi simplă. Știm că alegerile prezidențiale în sine nu reprezintă soluția la problemele țării. Totuși, alegerea unui președinte onest, credibil, implicat, cu o viziune decentă, rațională și pro-europeană, înclinat spre reforme substanțiale, care să nu fie dator partidelor corupte sau extremiste, este primul pas spre ieșirea din criză.

România traversează înainte de toate o criză de încredere. Societatea românească și-a pierdut încrederea în politică. La aceasta au contribuit mediocritatea și iresponsabilitatea guvernării Ciolacu, cârdășia premierului și a unor înalți demnitari ai PSD cu personaje dubioase implicate în scandalul Nordis, indolența și pasivitatea fostului președinte, Klaus Iohannis, clientelismul partidelor parlamentare, corupția sistemului politico-administrativ, peste care s-a suprapus războiul hibrid al Rusiei, cu tehnici de manipulare și destabilizare prin rețelele sociale.

În acest moment, România nu are multe opțiuni rezonabile pentru ieșirea din criză. Votul pentru politicieni izolaționiști sau antioccidentali precum George Simion sau Victor Ponta, care acționează constant împotriva intereselor României, iese de la început din discuție în cadrul acestui Apel, chiar dacă sondajele spun că George Simion va ocupa unul din locurile din finală.

Pentru votul din 4 mai există, de fapt, doi candidați care își dispută calificarea în finală: Nicușor Dan și Crin Antonescu. Ambii au în jur de 22%, fiind practic la egalitate. Ceilalți candidați vor înregistra, după toate sondajele, scoruri mici și foarte mici.

Pe scurt, opțiunea pentru Crin Antonescu, candidatul puterii, înseamnă menținerea premierului Ciolacu și întărirea centrului de putere creat în jurul PSD. Aceasta înseamnă stagnare și lipsa oricăror reforme. Deficitul bugetar excesiv, ascuns sub preș de guvernul Ciolacu din considerente electorale, se va transforma după alegeri în creșteri de taxe și impozite, sau în măsuri de austeritate.

Opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste și schimbarea lui Marcel Ciolacu cu un premier responsabil și reformist. Ar putea fi negociată o nouă coaliție PNL-USR-UDMR-PSD, în urma demisiei premierului actual, în jurul unui program cu adevărat angajat pe linia schimbărilor necesare.

În aceste ultime zile înaintea votului crucial din 4 mai, facem un apel pentru un vot responsabil acordat viitorului european al României.

Noi, inițiatorii acestui apel, neînregistrați politic în niciun partid, dar preocupați de soarta țării, vă îndemnăm să reflectați la semnificațiile acestor candidaturi și la consecințele alegerii Dumneavoastră.

Europa nu este o opțiune externă, ci spațiul nostru natural de apartenență – o ancoră de stabilitate, prosperitate și siguranță într-o lume tot mai nesigură. În fața tentațiilor autoritare și a discursurilor antieuropene, este esențial să ne reafirmăm convingerea în valorile care ne definesc: democrația, libertatea, statul de drept și apartenența la comunitatea occidentală.

Într-un moment de răscruce, votul din 4 mai poate marca fie scufundarea și mai adâncă a României în criză și în neîncredere, fie salvarea opțiunii responsabile – către o Românie onestă, demnă și europeană în fapte, nu doar în discurs.

Avem încă posibilitatea să dăm o șansă României europene, României oneste, României care înțelege să facă reformele politice necesare, sancționând în același timp partidele corupte și guvernul Ciolacu.

Fiecare vot contează”.

Inițiatorii apelului public

Apelul poate fi semnat de oricine dorește, lista fiind deschisă, celor interesați, la adresa:

https://www.petitieonline.com/apel_un_vot_util_pentru_romania_european_fr_coruptie_i_extremism

Inițiatorii și semnatarii documentului sunt:

  • Andrei Pleșu, scriitor, București
  • Ana Blandiana, scriitoare, București
  • Valentin Naumescu, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Adrian Papahagi, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Teodor Baconschi, scriitor, București
  • Theodor Paleologu, profesor, Casa Paleologu, București
  • Corneliu Bjola, profesor universitar, Universitatea Oxford
  • Mircea Mihăieș, profesor universitar, Universitatea de Vest, Timișoara
  • Dennis Deletant, istoric, Londra
  • Sever Voinescu, redactor șef „Dilema”
  • Andrei Cornea, profesor universitar, Universitatea din București
  • Radu Filipescu, inginer, fost deținut politic, București
  • Nae Caranfil, regizor de film, București
  • Armand Goșu, conferențiar universitar, Universitatea din București
  • Aurelian Crăiuțu, profesor, Indiana University, Bloomington, SUA
  • Dragoș Calma, profesor universitar, University College Dublin
  • Cristian Preda, profesor universitar, Universitatea din București
  • Cătălin Avramescu, profesor universitar, Universitatea din București
  • Claudiu Mesaroș,  profesor universitar, Universitatea de Vest, Timișoara
  • Alin Fumurescu, Profesor Asociat, Universitatea Houston, SUA
  • Gabriel Mursa, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • Codrin Liviu Cuțitaru, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • George Volceanov, scriitor, Uniunea Scriitorilor din România, București
  • Cristian Pătrășconiu, scriitor și publicist, București
  • Lucian Leuștean, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • Sergiu Mișcoiu, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Smaranda Vultur, scriitoare, Timișoara
  • Mihai Maci, lector universitar, Universitatea din Oradea
  • Laura Ghibu, medic, Malmö, Suedia
  • Alexandru-Florin Platon, profesor universitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • Călin Morar, antreprenor, Cluj
  • Cristian Chelariu, profesor universitar, Suffolk University, Boston
  • Raluca Prună, jurist, Comisia Europeană, Bruxelles
  • Dacian Dragoș, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Luminița Tuleașcă, conferențiar universitar, Universitatea Româno-Americană, București
  • Laurențiu Ștefănescu, antreprenor, Timișoara
  • Florea Ioncioaia, istoric, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
  • Dan L. Nicolae, profesor universitar, University of Chicago, SUA
  • Marius Dragomiroiu, inginer IT, Cluj
  • Alexander Baumgarten, profesor universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Emanuel Conțac, conf. univ. dr. habil., București
  • Iulian Fruntașu, scriitor, Chișinău
  • Cristian Pop, specialist IT, Cluj
  • Romeo Stavăr-Vergara, inginer, Constanța
  • Raluca Moldovan, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Mihai-Emilian Ivanov, analist și trader, MacRo Traders, Bistrița
  • Ana Maria Albulescu, cercetător, Universitatea Tartu, Estonia
  • Paul Marinescu, cercetător, București
  • Thomas Tolnai, lingvist, Cluj
  • Eugen Tischler, inginer, Cluj
  • Livia Morar, medic, Lyon
  • Ioana Boca, istoric, Fundația Academia Civică, București
  • Radu Vancu, scriitor, Sibiu
  • Ioana Popa, cercetător, CNRS, Franța
  • Cristi Danileț, fost judecător, lector universitar, Oradea
  • Ottmar Trașcă, cercetător științific, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj
  • Adrian Codîrlașu, economist, București
  • Daniel Sandu, specialist IT, Toronto, Canada
  • Diana Botău, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Marius Harosa, conferențiar universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Manuela Petrescu, project manager și lector universitar, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj
  • Alina-Ioana Vasiliu, jurnalistă, Constanța
  • Virginia Ion, istoric, Fundația Academia Civică, București
  • Ana-Maria Gîrleanu-Guichard, conferențiar universitar, Universitatea din Strasbourg
  • Cosmin Popa, cercetător, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București
  • Georgeta Pop, istoric, București
  • Corneliu Stănescu, fizician, profesor universitar, București
  • Speranța Munteanu, consultant financiar, București
  • Rodica Medoia, expert contabil, București
  • Marina Samoilă, economist, București
  • Șerban Samoilă, inginer, București
  • Tudor Dunca, inginer, București
  • Constantin Marțian, inginer, București