Arhitectul-șef al CJ Ilfov: „București-Ilfovul e zona cu cea mai mare dezvoltare – un PIB de peste 25% din PIB-ul României” / Ce a spus Olivia Oprescu despre Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (VIDEO)

Arhitectul-șef al CJ Ilfov: „București-Ilfovul e zona cu cea mai mare dezvoltare - un PIB de peste 25% din PIB-ul României” / Ce a spus Olivia Oprescu despre Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (VIDEO)

Olivia Oprescu, arhitect-șef al Consiliului Județean (CJ) Ilfov, a vorbit în cadrul Podcastului B1, realizat de Irina Petraru, despre dezvoltarea Ilfovului și întocmirea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean.

Olivia Oprescu, despre dezvoltarea din ultimii ani a județului Ilfov

„Ilfovul a cunoscut o expansiune extraordinar de mare în ultimii ani. E foarte adevărat că planificarea n-a fost mereu neapărat foarte bine gândită sau respectată. Legislația există, dar aceste documentații trebuie să fie actualizate periodic. Acest lucru, de cele mai multe ori, nu s-a întâmplat. Din acest motiv, poate și lipsa specialiștilor în funcțiile publice, poate și dezvoltarea aceasta dinamică din ultimul timp au dus la anumite lucruri pe care le vedem, nu ne plac și încercăm să găsim soluții. Planificarea e deosebit de importantă în orice oraș (…)

București-Ilfovul e zona cu cea mai mare pondere de dezvoltare. Vorbim de un PIB de peste 25% din PIB-ul României. Evident că aceste lucruri înseamnă, pe lângă partea rezidențială – care are și cea mai mare pondere, și de industrie, logistică, depozitare. Ele trebuie corelate și amplasate armonios”, a declarat Olivia Oprescu.

Aceasta a invocat apoi date statistice potrivit cărora sunt peste 540.000 de persoane cu buletin de Ilfov. În realitate, aici locuiesc mult mai mulți oameni.

Olivia Oprescu, despre Planul de Amenajare a Teritoriului Județean

„Planul de Amenajare a Teritoriului Județean e un document strategic. El stabilește direcțiile majore de dezoltare a unui județ. Ilfovul, ca particularitate, nu a avut niciodată un PATJ. Au existat niște încercări făcute acum mult timp de către Urban Proiect, o societate cred că chiar de stat, dar care n-a fost niciodată aprobat. Acele studii noi le avem, dar ele erau perimate. (…)

A fost o provocare personală să fac această documentație cu forțe proprii, inside, deci n-a fost un document pe care l-am externalizat. A fost făcut chiar de echipa pe care o coordonez, cu mulți specialiști, și sunt fericită că sunt în această situație. Doar anumite părți au fost externalizate”, a mai explicat Olivia Oprescu, arhitect-șef al Consiliului Județean Ilfov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`