AUR acuză guvernul Republicii Moldova de o posibilă implicare „într-o operaţiune masivă” de mobilizare forţată şi manipulare a votului în favoarea candidatului Nicuşor Dan. MAE acuză o tentativă de dezinformare din partea formațiunii extremiste.
Reprezentanții AUR susțin că guvernul PAS, din Republica Moldova, ar fi implicat într-o operațiune de fraudare a votului pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. Într-un comunicat de presă, acestora li se pare îngrijorător numărul mare de alegători din diaspora care s-au prezentat la urne.
„Alegerile prezidenţiale din România au intrat în linie dreaptă, dar ceea ce se întâmplă în Republica Moldova ridică semne serioase de întrebare. Guvernul PAS al Maiei Sandu pare angajat într-o operaţiune masivă de mobilizare forţată şi manipulare a votului în favoarea candidatului Nicuşor Dan”, arată AUR într-un comunicat.
Potrivit formaţiunii, la ora 13:00, în diaspora fuseseră deja exprimate peste 50.000 de voturi, o creștere de aproape 70% faţă de turul 1. În Republica Moldova, țară în care George Simion are interdicție, numărul celor care s-au prezentat la urne a fost uriaș, raportat la votul din 4 mai.
„În Republica Moldova, cifrele arătau o prezenţă de peste 11.000 de persoane care au votat, comparativ cu doar 4.300 la aceeaşi oră în primul tur. Aceste cifre nu sunt simple coincidenţe. Mai mulţi cetăţeni basarabeni şi observatori din teren au semnalat transporturi organizate de persoane către secţiile de votare. Maşini şi autocare circulă pe teritoriul Republicii Moldova cu un singur scop: să aducă voturi dirijate politic. La secţia 633, Vasile Costiuc a solicitat intervenţia Poliţiei pentru a documenta transportarea ilegală de votanţi în Republica Moldova”, se menţionează în comunicat.
AUR dă ca exemplu de așa-zisă fraudă electorală, apariția a doi cetățeni, cu căști în urechi, în vecinătatea secției de votare amenajată în Consulatul General al României la Chişinău. Fără să fie prezentate probe, autorii comunicatului spun că cetățenii respectivi ar fi monitorizat zona ceea ce, în opinia lor ar reprezenta o formă de intimidare mascată și o presiune pe alegători.
„Facem un apel ferm către instituţiile statului român şi cele de la Chişinău: opriţi această tentativă de fraudare masivă a votului în Basarabia! Românii din Republica Moldova sunt cetăţeni cu drepturi depline ai statului român. Ei trebuie să voteze liberi, nu mânaţi cu forţa, nu încolonaţi în autocare, nu supravegheaţi de ochiul sistemului. Cerem Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe şi Biroului Electoral Central să intervină de urgenţă pentru investigarea transporturilor organizate, monitorizarea şi sancţionarea campaniei mascate, garantarea unui vot liber, corect şi netrucat în Basarabia. Românii de peste Prut nu trebuie să fie transformaţi în instrumente ale unui joc politic murdar. Ei sunt parte din sufletul acestei ţări şi trebuie trataţi cu demnitate, nu cu dispreţ electoral”, se arată în comunicatul AUR.
Conform informațiilor care circulă în spațiul public, George Simion și aliații săi politici ar intenționa să nu recunoască rezultatul alegerilor, în cazul unei înfrângeri. Drept care, aceștia lansează astfel de acuzații, chiar nefondate despre presupuse fraude la vot, pentru a-și justifica demersurile ulterioare.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacţionat la acuzaţiile aduse de AUR şi la postările din mediul online cu privire la așa zise tentative de fraudare a alegerilor din străinătate. Potrivit unei informări trasmise de MAE, este vorba despre o acțiune menită să provoace neîncredere și ostilitate în rândul alegătorilor în scopul influențării votului.
„Acestea sunt menite să provoace neîncredere şi ostilitate, în scopul influenţării alegerilor. Astfel de mesaje cu informaţii şi acuze false reprezintă încercări grave şi flagrante de manipulare a alegătorilor şi subminează caracterul liber şi corect al alegerilor. Cetăţenii români din străinătate, inclusiv în Republica Moldova, votează în bune condiţii în turul doi al alegerilor pentru desemnarea Preşedintelui României”, precizează MAE.
Conform sursei citate, până la această oră nu au fost raportate probleme cu privire la modul de desfășurare a procesului de votare. MAE se află în legătură cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare și asigură sprijinul necesar bunei desfăşurări a alegerilor în străinătate.
„MAE reaminteşte că partidele politice au desemnat, în secţiile de votare din străinătate, membri şi/sau observatori. MAE a propus AEP un număr de 965 de secții de vot, la care s-au prezentat la primul tur al alegerilor pentru desemnarea Președintelui României 973.129 cetățeni români”, arată comunicatul.
Totodată, Miniserul precizează că lista cu adresele secţiilor de vot este disponibilă pe site-ul MAE (https://www.mae.ro/node/66216) şi diseminată inclusiv prin multiple soluţii digitale, unele dezvoltate de societatea civilă, accesibile publicului pentru a facilita informarea în timp real. Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României comunică aceste informaţii către cetăţeni