Noul guvern condus de Ilie Bolojan intenționează să modifice legislația astfel încât bunicii aflați în activitate să poată beneficia de concediu pentru creșterea copilului – în locul părinților. Măsura face parte dintr-un pachet social mai amplu, asumat prin programul de guvernare, care vizează sprijinirea familiilor și creșterea gradului de flexibilitate în îngrijirea copiilor în primii doi ani de viață.
Această inițiativă este menită să permită părinților întoarcerea mai rapidă în câmpul muncii, acolo unde este necesar, fără a afecta îngrijirea copilului. Statul propune astfel o valorificare mai bună a implicării bunicilor în viața familială și o adaptare a politicilor de sprijin la realitățile sociale actuale.
Tot în sprijinul părinților, Guvernul Bolojan va permite reîntoarcerea la serviciu în regim part-time, cu un program de lucru de până la patru ore pe zi și cu menținerea a 50% din indemnizația de creștere a copilului. Potrivit Executivului, această măsură urmărește menținerea unui echilibru funcțional între viața profesională și responsabilitățile parentale.
În ceea ce privește familiile numeroase, guvernul propune acordarea unei subvenții lunare de 2.250 lei pe lună, timp de un an, angajatorilor care încadrează părinți cu minimum trei copii. În același timp, mamele cu cel puțin trei copii și care sunt active profesional – fie ca salariate, fie ca persoane cu activități independente – vor beneficia de un sprijin financiar de la stat în cuantum de 1.000 lei pe lună, pentru o perioadă de 12 luni.