Diana Buzoianu (USR), ministra Mediului, a declarat că Bogdan Chițescu, directorul general al operatorului de apă ESZ Prahova, nu va demisiona în urma crizei apei deoarece se consideră „de neatins”. Buzoianu a mai afirmat că a și fost amenințată de acesta „că dacă mă ating de el va urca toate sindicatele în capul meu, pentru că el este foarte periculos și are foarte multă susținere”. Între timp, peste 100.000 de oameni din Prahova și Dâmboviţa încă nu au apă potabilă.
Întrebată care ar fi filiera politică a lui Bogdan Chițescu, dat fiind că a avut funcții și pe lângă PSD, și pe lângă PNL, Diana Buzoianu a răspuns: „Păi se poate vedea din tot CV-ul dumnealui. Un om care, de când a intrat în administrația publică, ocupă numai funcții de director și numai funcții în consilii de administrație. Cred că ne putem da cu toții seama, dacă nu suntem cu complet naivi. Nu vreau să duc această discuție, nu pot să răspund cine l-a propulsat acolo, dar este foarte clar că este propulsat”.
„Domnul director de la ESZ, cu siguranță nu-și va da singur demisia, pentru că la cum l-am văzut și la cât de mult a manipulat, și la cât de multe fake news-uri a dat în stânga și în dreapta în aceste zile, este clar că e un om pornit, căruia i se pare că este de neatins. Și mai și spune lucrul acesta, amenință în stânga și în dreapta cu asta. Deci, dumnealui sigur nu-și dă demisia”, a mai afirmat ministra, punctând că doar Consiliul de Administrație poate decide da-l demite pe Chițescu sau nu.
„În primul rând, acest domn, de la prima ședință care a avut loc sâmbătă, deci sâmbătă, când dumnealui nici măcar nu se întâlnise cu autoritățile, nu anunțase pe nimeni că a oprit apa, sâmbătă amenința în stânga și în dreapta în ședința organizată la Prefectură, că dacă mă ating de el, va urca toate sindicatele în capul meu, pentru că el este foarte periculos și are foarte multă susținere. De-a lungul acestor zile a zis de multiple ori că are susținere politică, a zis că va mobiliza parlamentari în jurul lui”, a mai declarat Buzoianu, pentru Digi24.
Ministra Mediului a ținut apoi să precizeze că „pe mine nu mă intimidează lucrurile astea. Eu nu m-am născut ministru, eu pot mâine, sau poimâine, să nu mai fiu aici. Dar cât o să fiu aici, o să-mi fac treaba. Când nu o să mai fiu aici, foarte bine, o să fiu împăcată cu mine că mi-am făcut treaba”.
Buzoianu a mai afirmat că ESZ Prahova „a fost creată ca un sistem de a mai avea câteva funcții pentru niște oameni politici”, lucru evident „dacă ne uităm de-a lungul timpului cine a fost la conducerea ei”.
„În toată țara asta, apa este tratată și ajunge la oameni printr-un singur operator, că este el privat, că este el deținut de Consiliul Județean sau Consiliul Local. Ei bine, doar în Prahova este nevoie de doi operatori, pentru că în Prahova trebuia să fie creată și această sinecură. Este o întrebare foarte cistită și onestă la nivel public, național, dacă această companie cu adevărat este necesară. Prahova este județul în care se plătește unul dintre cele mai mari prețuri la apă. Unul dintre motive este clar acest sistem hibrid care nu funcționează”, a mai declarat Diana Buzoianu, pentru Digi24.
Ministra a precizat în final că dacă ESZ Prahova va fi desființată, va exista un proces tranzitoriu deoarece funcția sa principală de tratare a apei trebuie preluată de altcineva.