Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege ce aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului 115/2020, potrivit căreia persoanele cele mai defavorizate trebuie să beneficieze de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic.
Proiectul de lege reglementează măsuri de sprijinire a persoanelor celor mai defavorizate, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, precum şi stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor de distribuire a meselor calde şi de oferire de asistenţă tehnică, urmărindu-se implementarea unor dispoziţii din acte juridice ale Uniunii Europene, informează News.ro
Beneficiare sunt două categorii de persoane:
Valoarea nominală a tichetului este de 180 lei/lună – venit neimpozabil. Tichetele se acordă de către Ministerul Fondurilor Europene.
Cu cel puțin 90 de zile înainte de terminarea anului, Guvernul trebuie să adopte o nouă Hotărâre pentru a actualiza măsura pentru anul calendaristic următor.
De asemenea, e introdusă Schema Naţională de Sprijin pentru Persoanele Vârstnice şi pentru Persoanele fără adăpost.
Proiectul de lege a fost deja adoptat și de către Senat, așa că merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.