Prim-ministrul Florin Cîțu a precizat că proiectul de buget pentru anul 2021, care a fost aprobat de Guvern în ședința de vineri, ar putea ajunge în Parlament în acest weekend. Cât despre adoptarea sa de către deputați și senatori, premierul spune că acest calendar depinde de Biroul permanent reunit.
Întrebat când estimează că va ajunge proiectul de buget în Parlament, dar și când estimează că va fi aprobat, premierul Florin Cîțu a declarat: „Pentru că au fost câteva modificări la text, astăzi, până se fac aceste modificări, s-ar putea să ajungă în Parlament, cred, în acest weekend. Apoi, depinde de Biroul permanent reunit care va fi calendarul. Eu sper să fie cât mai repede”.
Guvernul Cîțu a aprobat proiectul de buget în ședința de cabinet de vineri.Întrebat ce modificări s-au făcut la buget, prim-ministrul a precizat:„Din Fondul de rezervă au fost făcute câteva transferuri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii care erau incluse în anumite anexe. În rest, nu au fost schimbate. Aşa cum am prezentat, bugetul rămâne în parametri iniţiali şi el merge în Parlament pentru dezbatere”. Totodată, el a menționat cădeficitul rămâne acelaşi.
Răspunzând la o întrebare legată de situația sporurilor din sectorul public, Florin Cîțu a afirmat: „Haideți săvedem înainte cum va arăta legea salarizării. Obiectivul meu este acela de a reașeza, nu de a elimina ceva. Vrem să facem legătura între performanță și venituri.De asemenea, avem și alte principii – unul care a fost enunțat de foarte multe ori, ca salariul președintelui să fie cel mai mare din sectorul bugetar, de aici au fost tot felul de excepții. Vrem să corectăm aceste excepții.Legea salarizării unitare vrea să facă această modernizare. Vom propune ca funcțiile de conducere să fie cu mandat și cu evaluare, la 3 ani”, a declarat Florin Cîțu.
Printre altele, el a mai menționat că bugetul forțează restructurarea companiilor de stat.
„Vom face restructurarea companiilor de stat anul acesta. Bugetul forțează restructurarea acestor companii. Eu am spus de la început: dacă nu vin acesteplanuri de restructurare, prin buget vom face această restructurare. Vor fi forțați să vină cu o restructurare a acestor companii. Veți vedea anul acesta că va fi o restructurare a companiilor”, a declarat premierul Florin Cîțu.