Candidatul USR la Primăria Capitalei spune că va continua proiectele lui Nicușor Dan pentru reabilitarea marilor bulevarde. Însă trebuie făcut ceva și pentru siguranța pietonilor, spune Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă atrage atenția că pe marile bulevarde sunt treceri de pietoni care se pot transforma în adevărate capcane. Unele nu sunt semaforizate, șoferii merg cu viteză peste limita admisă, iar pietonii trebuie să traverseze în unele locuri câte 6 benzi de mers.
Candidatul USR la Primăria Capitalei spune că treceri de acest fel sunt sute în București și promite că toate vor fi monitorizate cu camere de supraveghere și, de asemenea, vor fi semaforizate.
„Pentru proiectele mari de infrastructură e nevoie de un timp. Mi-aș dori să facem rapid un proiect amplu de siguranță rutieră, în care să punem în siguranță trecerile de pietoni. Mă refer la trei măsuri simple: suprailuminarea lor, supraînălțarea lor și semaforizarea.”, a explicat Cătălin Drulă.
Candidatul USR la Primăria Generală spune că traficul din Capitală are nevoie de investiții de zeci miliarde de lei pentru a deveni și mai rapid și mai sigur.
„Metroul se poate lua la Capitală, se poate integra cu STB. Sunt, cred, 10.000 de angajați la STB și vreo 5.000 la Metrorex, deci 15.000 în total. Putem face o nouă unitate, mai eficientă, cu funcțiunile care se duplică să nu mai fie acolo, să fie integrată rețeaua, să investim serios și sunt soluții care nu sunt magice. Sunt soluțiile de la Viena, de la Budapesta, de la Paris,
Toată lumea are problema cu transportul și nimeni n-a putut s-o rezolve făcând un pasaj cu luminițe și nici două pasaje cu luminițe. Nici dacă faci 100 de pasaje cu luminițe nu se va rezolva. Se rezolvă oferind și alternative la mașină. Pentru ce rămâne ca trafic auto, trebuie zona de drumuri radiale și aceste inele, ca să fie foarte eficient până la park & ride-uri. Sunt soluțiile care sunt în orice oraș. (…)
Trebuie gândit un plan în ansamblu. Planul ăsta costă niște zeci de miliarde de lei. Vestea bună e că dacă facem buget unic, avem banii să-l implementăm. Ne ținem de el 5 – 8 ani și o să vedem rezultate tot mai mult. Nu e magie, e inginerie.”, a explicat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.