Ciprian Ciucu: “Ilie Bolojan este ultima resursă de credibilitate semnificativă pe care o are PNL” (VIDEO)

Ciprian Ciucu: “Ilie Bolojan este ultima resursă de credibilitate semnificativă pe care o are PNL” (VIDEO)

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte al PNL și primarul Sectorului 6 al Capitalei, a fost întrebat în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, dacă Ilie Bolojan a fost impus ca președinte PNL de către Klaus Iohannis.

Ciucu a precizat că nu a fost impus de Iohannis, ci a fost adus “într-o perioada de criză”.

Ciprian Ciucu a afirmat că Ilie Bolojan este „ultima resursă de credibilitate semnificativă” pe care o are Partidul Național Liberal (PNL). El a subliniat că Bolojan a fost adus în contextul în care partidul se află într-o situație dificilă și că acest gest a fost făcut de Nicolae Ciucă, care l-a contactat pe Bolojan pentru a-l aduce în fruntea partidului.

“Domnul Bolojan e un astfel de președinte impus de domnul Iohannis?”, a întrebat moderatoarea emisiunii, Ioana Constantin.

„Pentru că avea cea mai mare credibilitate, domnul Ciucă a făcut acest gest”

“Nu, domnul Bolojan este un președinte adus într-o perioadă de criză. A doua zi după alegerile prezidențiale, chiar eram acolo, domnul Ciucă l-a sunat și e meritul domniei sale, a domnului Ciucă. Pentru că avea cea mai mare credibilitate, domnul Ciucă a făcut acest gest, ceea ce este de apreciat, este bărbătesc, l-a sunat în seara aceea pe domnul Bolojan și a zis mai e o săptămână până la alegerile parlamentare, partidul se află într-o situație grea, și-a asumat acest lucru, l-a sunat și l-a adus pentru că, în acest moment, din punctul meu de vedere, domnul Bolojan este ultima resursă de credibilitate semnificativă pe care o are Partidul Național Liberal.

Deci acesta a fost a fost contextul. Din moment ce domnul Iohannis nu mai pune președinți la PNL și nu mai pune miniștri, probabil că la acest lucru s-a referit domnul Bolojan”, a spus prim-vicepreședinte al PNL.

Întrebat cine va pune de acum încolo președinți și miniștri la PNL, Ciucu a răspuns: “Partidul”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`