Cristian Tudor Popescu a declarat marți, pentru B1 TV, că toți candidații la prezidențiale care promit schimbarea lui Marcel Ciolacu din fruntea Guvernului mint. Potrivit gazetarului, Ciolacu va rămâne fără funcția de premier și cea de șef de partid doar când PSD va decide acest lucru.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Aș vrea să spun un lucru care mi se pare esențial. Această vindere de piei de urși din pădurea care nici măcar nu a fost plantată, cu schimbarea premierului, e absolut o jignire la adresa inteligenței umane. Tot aud la dna Lasconi: ”nu va mai fi Ciolacu premier când sunt eu președinte!”. Dl Nicușor Dan: ”Îl pun pe Bolojan!”. Simion zice că-l pune premier pe Georgescu.
Toți acești inși vibrează aerul de pomană, se uită lumea la ei și ei vibrează aerul de pomană.
Deci: nu poate fi schimbat Marcel Ciolacu din funcția de premier și simultan și din cea de președinte PSD, pentru că cele două sunt legate, decât de către PSD. Da? Deci când PSD se va decide că Ciolacu trebuie să fie executat, și am văzut cum se face asta la PSD… În noiembrie-decembrie, PSD a fost luat prin surprindere la modul real de fenomenul Georgescu și ce s-a întâmplat și nu avea soluție pentru înlăturarea lui Ciolacu, altfel Ciolacu ar fi fost înlăturat una-două, după tradiția pe care o știm: ai pierdut, te dăm afară! Nu aveau soluție! Vă aduceți aminte că Ciolacu a spus că-și dă demisia și din funcția de președinte al partidului? N-au acceptat-o, că nu aveau soluție pe loc.
În clipa în care vor avea o soluție – să știți că poziția lui Ciolacu nu e deloc solidă în PSD, în clipa în care Ponta nu se califică în turul 2 – pentru că problema PSD e și Ponta acum, dacă Ponta nu trece în turul 2, el dispare în acel moment ca problemă pentru PSD, PSD poate să-și regleze conturile cu Ciolacu, dar dacă nu, nu va putea nimeni să-l schimbe – astea sunt niște gogoși – pe Ciolacu!
Nu poți să oferi așa ceva în campanie, pentru că minți pur și simplu!”, a explicat gazetarul Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.