George Simion susține că România a fost scoasă din programul Visa Waiver din cauza anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut. El este cel cre se lăuda, că le-a transmis congresmanilor americani „adevărul” despre decizia CCR.
Candidatul partidului extremist AUR a declarat că România a fost scoasă din programul Visa Waiver din cauza anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut. Înainte de alegeri, același Simion se lăuda că le-a transmis americanilor „adevărul” despre anularea alegerilor din decembrie. Mai exact le-ar fi prezentat scenariul în care ar fi fost vorba despre o lovitură de stat.
„Am fost scoși din programul Visa Waiver pentru că în România s-au anulat alegerile pe 6 decembrie. Eu vă zic direct de la sursă, de la oameni din administrația Trump care s-au ocupat direct de acest dosar”, a declarat George Simion la Digi24.
Statele Unite au scos România definitiv din Programul Visa Waiver, pe 2 mai, conform unui comunicat al Homeland Security Department. Decizia a fost luată cu două zile înainte de alegerile prezidențiale din 4 mai și e rezultatul revizuirii anunțate în luna martie.
Dacă este să-i dăm crezare candidatului AUR, decizia i se datorează. De câteva luni, George Simion susține că decizia CCR de anulare a alegerilor ar fi fost o lovitură de stat. Mai mult, el s-a lăudat că a transmis acest lucru inclusiv congresmenilor americani cu care s-a întâlnit.
În luna aprilie, George Simion se lăuda că i-a informat pe congresmenii americani despre „adevărul” din spatele anulării alegerilor prezidențiale din luna decembrie.
„Am vorbit despre anularea turulului 2 și anularea alegerilor cu partea republicană. Această delegație avea alte planuri, dar Bolojan a vrut să se folosească de această vizită ca să arate că ei au relații cu SUA. (…)
Toți ceilalți contracandidați susțin lovitura de stat din 6 decembrie. E timpul să spunem adevărul. Parlamentarii SUA au aflat din gura mea adevărul. Aceasta a fost sarcina mea, alături de Anamaria Gavrilă. Ana Luna congresmen din SUA va vorbi despre cum vectorii de opinie sunt interziși pe TikTok, care, mai nou, face ce ordonă rețeaua globalistă. A trebuit să intervină Brian Brown pentru ca republicanii să se întâlnească cu noi și să le povestim adevărul”, spunea George Simion în campania electorală.