Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că ALDE îl va susţine pe Dan Radu Ruşanu pentru postul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.
În legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008, Dan Radu Ruşanu a fost deputat din partea PNL. S-a mutat la Senat între 2008 şi 2012. A revenit în Camera Deputaţilor în 2012, de unde a plecat în 2013 pentru a fi şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară.
În 2014, el a stat vreme de patru luni în arest preventiv și alte trei luni în arest la domiciliu, în dosarul „Carpatica Asig”. DNA l-a trimis în judecată pentru 11 fapte, printre care constituirea unui grup infracţional organizat şi influenţarea declaraţiilor, favorizarea făptuitorului în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
După trei ani de proces, el a fost achitat definitiv printr-o decizie a Curții Supreme.
Ulterior, Rușanu a declarat că va da statul român în judecată şi va cere daune de 6,5 milioane de lei, pentru perioada în care a fost arestat. El a precizat că suma reprezintă daune pentru “onorariile avocaţilor, indemnizaţia ca preşedinte ASF pentru perioada mandatului de cinci ani, din care a efectuat doar patru luni, şi o mică parte ca daune morale materiale”.
De asemenea, fostul preşedinte al ASF a spus că vina pentru arestarea sa este în proporţie de 90% a procurorului, care a prezentat probele “răstălmăcite” şi declaraţiile martorilor “trunchiate sau netrunchiate”.
TRAGEDIA MOMENTULUI! RĂMAS BUN, MIHAI CONSTANTINESCU! IMAGINI BOMBĂ CU LOCUL UNDE VA FI ÎNMORMÂNTAT (GALERIE FOTO)
În timpul detenției, Dan Radu Rușanu a scris cartea ”Mai sunt judecători la Berlin”. Când și-a lansat volumul, el a susținut că ”sistemul şi-a devorat iniţiatorii”.
Cât a condus ASF, Rușanu a avut un salariu net de 14.000 de euro pe lună, fiind unul dintre cei mai bine plătiţi angajaţi din instituţii publice din România.
“M-am uitat pe declaraţia de avere a lui Dan Radu Ruşanu şi m-am speriat. Are 300 de hectare de pământ, achiziţii imobiliare de 10 milioane de lei, Hotelul Sinaia Intenational şi alte lucruri. Este vorba de 60 de milioane de dolari. (…) Şi nimeni nu îi spune nimic”, declara Marian Vanghelie, în 2007.
În 2011, Ruşanu se afla în topul Forbes cu o avere estimată la 19 milioane de euro.
LACRIMI ÎN TELEVIZIUNE! BIATA TEO TRANDAFIR! CARMEN HARRA A FĂCUT ANUNȚUL CUMPLIT! NU MAI ARE NICIO ȘANSĂ (GALERIE FOTO)