Eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, a salutat decizia statelor UE privind inițierea procesului de aderare a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei. Într-o intervenție la Știrile B1 TV cu Luiza Cergan, luni seară, oficialul european a explicat că astfel va fi pentru prima dată când se discută în mod deschis despre perspectiva de integrare europeană a statului românesc de la est de Prut.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat cât de important e semnalul pe care îl transmit statele UE, eurodeputatul a explicat: „Foarte important, în primul rând pentru că niciodată de la Bruxelles nu a existat o agendă de extindere spre est. Pur și simplu, Uniunea Europeană s-a limitat în a spune că va susține statele din Parteneriatul Estic prin acordul de asociere, însă să nu uităm că în momentul în care Ucraina a semnat acordul de asociere efectul a fost că Kremlinul a sancționat acest stat prin anexarea Crimeei. În Republica Moldova, lucrurile sunt mai simple pentru că avem conflictul transnistrean, însă faptul că s-a declanșat acest război inutil și fără sens de către Putin în Ucraina a determinat decidenții europeni să își schimbe complet abordarea față de statele din estul Uniunii Europene”.
„Aici este un lucru extrem de important – pentru prima dată se va discuta deschis despre perspectiva de integrare pentru Republica Moldova, pentru Ucraina și Georgia, și asta este o chestiune extrem de importantă pentru că până acum nu exista în proiectul european extinderea dincolo de Prut. Tocmai de aceea noi în mod onest și deschis întotdeauna am susținut că singura soluție pentru Republica Moldova de a intra cât mai rapid în Uniunea Europeană, și asta nu se suprapune cu extinderea europeană, este unirea celor două state românești, exact așa cum a fost acum 100 de ani”, a adăugat Eugen Tomac.
Totodată, întrebat dacă Republica Moldova e în siguranță în actualul context de securitate, Eugen Tomac a afirmat: „Lucrurile sunt un pic mai dificile în ceea ce privește situația românilor de la est de Prut dintr-un simplu motiv. Pentru că avem conflictul transnistrean, avem armată a Federației Ruse care staționează de 30 de ani ilegal acolo și sigur că în funcție de evoluția situației din Ucraina se va gândi și o politică de susținere a Republicii Moldova, care la ora actuală, prin constituție, și-a declarat neutralitatea din punct de vedere militar, și sigur că în situația în care Putin va dori să creeze provocări în Republica Moldova românii de la est de Prut nu trebuie abandonați”.
Administrația pro-europeană de la Chișinău a făcut progrese concrete în ceea ce privește reformele necesare apropierii de Bruxelles și a adoptat măsuri ferme pentru europenizarea și transformarea democratică a țării, fiind astfel lăudată în repetate rânduri de către oficialii europeni.
În schimb, înainte de agresiunea armată nejustificată și neprovocată a Rusiei, Ucraina avea mai multe restanțe la nivelul măsurilor pe care ar fi trebuit să le ia pentru a asigura independența justiției, lupta anticorupție sau chiar respectarea drepturilor minorităților. Statul român a criticat și el legislația ucraineană prin care se limita drastic accesul minorităților la învățământul în limba maternă, o legislație incompatibilă cu principiile și valorile UE.