Florin Cîțu, întrevedere cu Nancy Pelosi, al treilea om în stat din SUA. Ei au vorbit despre includerea României în programul Visa Waiver. Alte subiecte pe agendă (FOTO)

Florin Cîțu, întrevedere cu Nancy Pelosi, al treilea om în stat din SUA. Ei au vorbit despre includerea României în programul Visa Waiver. Alte subiecte pe agendă (FOTO)
În imagine: Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din SUA, și Florin Cîțu, președintele Senatului României și liderul PNL. Sursă foto: Florin Cîțu / Facebook

Florin Cîțu, președintele Senatului și liderul PNL, a avut o întrevedere cu președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, al treilea om în stat din SUA. Printre subiectele discutate s-a numărat includerea României în programul Visa Waiver.

Florin Cîțu, discuție cu Nancy Pelosi

„Întâlnire cu al treilea om în stat din SUA, în ziua în care se împlinesc 18 ani de când România a depus documentele de aderare la cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, NATO!

Celebrăm 25 de ani de Parteneriat Strategic cu Statele Unite ale Americii. O discuție deschisă cu președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, despre importanța României în alianța transatlantică, despre includerea României în programul Visa Waiver și dezvoltarea capabilităților forțelor armate române. Am căutat împreună noi oportunități de dezvoltare economică pentru prosperitatea țărilor noastre, care să țină cont de dinamica regională actuală”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Florin Cîțu, vizită de lucru în SUA

Președintele PNL se află zilele acestea într-o vizită de lucru în Statele Unite.

Cîțu a discutat, printre alții, cu Kevin McCarthy, liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, despre creşterea bugetului României pentru Apărare la 2,5% din PIB, despre nevoia imediată de sancţiuni mult mai dure împotriva Rusiei şi despre stadiul proiectelor care, în parteneriat cu SUA, vor asigura securitatea energetică a României.

Acesta a avut o întrevedere și cu Marisa Lago, înalt oficial din cadrul Departamentului de Comerț pentru comerțul internațional. Ei au discutat despre sancțiunile impuse Rusiei, despre banii alocați de România pentru Apărare, despre aderarea României la OECD și schimburile comerciale România – SUA.

De asemenea, liderul liberalilor s-a întâlnit și cu membri ai comunității românești din DC, Maryland și Virginia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`