Florin Cîțu: La nivel de principiu, cresc alocațiile, pensiile și investițiile. Cota unică rămâne (VIDEO)

Florin Cîțu: La nivel de principiu, cresc alocațiile, pensiile și investițiile. Cota unică rămâne (VIDEO)

Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat că, la negocierile de duminică, liberalii și social-democrații au căzut de acord că pensiile trebuie să fie majorate cu peste 7%, că alocațiile vor crește, la fel și sumele în investiții. Aceste decizii ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Cîțu a mai spus că România va rămâne la cota unică. Asta după ce social-democrații au insistat că ar trebui introdusă cota progresivă de impozitare.

Ce spune Florin Cîțu despre creșterile de pensii și alocații

„Am agreat forma finală de text (a programului de guvernare). Sunt și măsuri pentru antreprenori, dar ele trebuie să fie în text. Principiile sunt că noi vrem măsuri pentru un sistem public eficient, suplu și performant.

La nivel de principiu, cresc și alocațiile și pensiile și investițiile. La pensii am discutat despre o creștere de peste 7%, dar să vedem impactul, cât ne putem permite”, a declarat Florin Cîțu, la finalul discuțiilor cu liderii social-democrați.

Acesta a mai afirmat că legea privind creșterea alocațiilor va rămâne în vigoare, „cu câteva modificări” ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie. Cîțu a spus apoi că UDMR a propus ca, de la această dată, alocațiile să crească cu 20%, iar familiile cu copii să aibă parte de anumite beneficii.

Luni, liderii liberali urmează să se reunească pentru a aproba forma finală a programului de guvernare. „După aceea urmează protocolul coaliției de guvernare”, a mai precizat Florin Cîțu.

Acesta a mai spus rămâne în vigoare cota unică de impozitare.

Marcel Ciolacu: Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie

Despre creșterile de pensii și alocații a vorbit și Marcel Ciolacu, președintele PSD.

„Avem mai multe simulări, urmează să evaluăm impactul. Avem două – trei variante și așteptăm simularea pe impact. Asta înseamnă că sunt procente diferite.

Venim săptămâna viitoare cu acest pachet pe Muncă și îl vom prezența în funcție de execuția bugetară. Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie”, a spus Ciolacu.

Acesta a mai precizat că PSD vrea în continuare introducerea unei „taxe pe lux”: „Luxul e lux, iar după cum știți și dvs, luxul și prostia de obicei se plătesc”.

Urmăriți B1TV.ro și pe