Obiectivul lui Florin Cîțu în mandatul de ministru al Finanțelor: Repatrierea aurului românesc de la Moscova / Care este povestea din spatele blocării tezaurului nostru la ruși

Obiectivul lui Florin Cîțu în mandatul de ministru al Finanțelor: Repatrierea aurului românesc de la Moscova / Care este povestea din spatele blocării tezaurului nostru la ruși
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Cîțu, propunerea premierului desemnat Ludovic Orban pentru Ministerul Finanțelor, a anunțat în audierii din comisiile Parlamentului că își propune în mandatul său formarea unei comisii alături de BNR pentru repatrierea aurului românesc ce este blocat la Moscova.

„Îmi iau angajamentul că voi face tot ce pot să revigorez, împreună cu guvernatorul BNR și BNR, Comisia comună româno-rusă care are ca obiectiv repatrierea tezaurului din Rusia. Cred că miniștrii de Finanțe de până acum nu au făcut suficient”, a arătat Florin Cîțu în timpul audierilor din comisiile parlamentare.

În timpul Primului Război Mondial, autoritățile de la Iași au decis să trimită pentru păstrare rezerva de aur a Băncii Naționale, dar și alte bijuterii, colecții de artă, arhive și obiecte de cult, care reprezentau tezaurul României, în Imperiul Rusiei.

Cele două state au semnat în acel moment un tratat pentru a asigura întoarcerea tezaurului după război, însă asta nu s-a întâmplat în ultimul secol.

În urmă cu trei ani, Ministerul de Externe de la Kremlin transmitea că este treaba comisiei ruso-române de istorici să caute tezaurul României, care a fost trimis în urmă cu 100 de ani în Rusia pentru a fi salvat de trupele inamice din Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria.

Declarația a fost susținută atunci după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit că nu s-a întors încă aurul trimis pentru ”păstrare, nu confiscare” în Rusia.

Potrivit BNR, tezaurul românesc este compus din 1,738 de cutii cu monede și lingouri de aur, precum și mai multe lădiți cu bijuteriile reginei Maria, care aveau în acel moment o valoare estimată la 7.000.000 de lei în aur. Alte 188 de cutii au fost trimise în 1917 înspre Rusia.

În anii 1935-1956 s-au întors o parte din valorile trimise în Rusia, însă nicio restituire a aurului nu s-a făcut de către autoritățile de la Moscova spre România.