Fostul ministru al Justiției Ana Birchall cere demisia de onoare a lui Valer Dorneanu, după decizia CEDO în cazul Kovesi. Cine sunt cei 6 judecători care au decis că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA e constituțională

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall cere demisia de onoare a lui Valer Dorneanu, după decizia CEDO în cazul Kovesi. Cine sunt cei 6 judecători care au decis că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA e constituțională
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a transmis un mesaj dur la adresa membrilor CCR după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) i-a dat câștig de cauză Laurei Codruța Kovesi în procesul intentat după ce a fost revocată din funcția de procuror șef al DNA, pe data de 9 iulie 2018. Potrivit fostului ministru al Justiției Decizia afectează grav credibilitatea CCR, este un cartonaș roșu pentru Valer Dorneanu și pentru judecătorii care au susținut decizia revocării, care “au șinut cont de jocuri politice și nicidecum de lege și Constituție”. Mai mult, Ana Birchall solicită demisia de onoare a lui Valer Dorneanu și a judecătorilor Attila Varga și Mona-Maria Pivniceru.

“Decizia CEDO de astazi este o palma rusinoasa pentru CCR afectand grav credibilitatea Curtii Constitutionale a Romaniei. Este si un cartonas rosu devastator pentru presedintele CCR domnul Valer Dorneanu si judecatorii care au votat si au sustinut aceasta decizie care tine mai degraba de jocuri politice si nicidecum de lege si Constitutie! Solicit ca toti cei care au sustinut si au votat pentru aceasta decizie : Dorneanu (fiind si raportor) Varga, Pivniceru sa isi dea demisia de onoare cu scuzele cuvenite romanilor”, a scris Ana Birchall.

Aceasta a mai precizat că responsabili pentru decredibilizarea CCR, după decizia CEDO sunt jostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu, care a susținut demiterea Laurei Codruța Kovesi și fostul minsitru al justiției Tudorel Toader, care a inițiat acest demers.

“Aceleasi scuze le datoreaza si domnul Lazaroiu care a sustinut si votat pentru decizia CCR. Este singurul gest care poate sterge rusinea abatuta asupra CCR. Aceasta decizie este o palma foarte grea si tot atat de rusinoasa si pentru fostul ministru al justitiei, domnul Tudorel Toader care a mai fost si judecator CCR peste 10 ani. Consider ca si domnul Tudorel Toader ar trebui sa isi dea demisia de onoare cu scuzele pe care le datoreaza romanilor si sistemului judiciar! Din decizia CEDO rezulta clar ca Raportul domnului Tudorel Toader si decizia CCR au reprezentat o ingerinta grava in cariera unui procuror!”, a mai precizat Ana Birchall.

Curtea Constituţională a României a constatat pe 30 mai 2018 că există un „conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie” a șefei DNA și că președintele trebuie „să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”.

Cine sunt cei șase judecători CCR care au decis în 2018 că Laura Kodruța Kovesi trebuie demisă de la conducerea DNA

Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul deciziei privind refuzul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost de 6 la 3, opinie separată având judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea. Pentru admiterea sesizării și pentru revocarea Laurei Codruţa Kovesi au fotat președintele Curții, Valer Dorneanu, judecătorii Varga Attila, Mona Pivniceru, Petre Lăzăroiu, Marian Enache și Simona Maya Teodoroiu.

Valer Dorneanu a ajuns judecător CCR la 26 martie 2013, numit de Camera Deputaților cu sprijinul PSD și UDMR pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului judecătoarei Aspazia Cojocaru, prin expirarea la 8 iunie a termenului pentru care a fost numită.

Anterior Valer Dorneanu a îndeplinit atribuțiile Avocatului Poporului, în urma revocării din funcție a lui Gheorghe Iancu.

Între 1967 și 1974, a fost procuror la procuraturile locale din sectoarele 5 si 6 ale municipiului Bucureşti, apoi expert pe probleme de legislaţia muncii la UGSR (sindicatul de pe timpul regimului comunist).

După 1990 a intrat în politică și a devenit unul dintre liderii importanți ai social-democraților, formațiune ce l-a răsplătit numindu-l în diferite demnități publice foarte importante. A ocupat funcția de ministru pentru relația cu Parlamentul în perioada 1992-1995. Între 20 octombrie 1995 și 27 octombrie 2000, a fost președinte al Consiliului Legislativ, numit de Parlamentul României.

A fost deputat PDSR (respectiv PSD din iunie 2001) de Iași, ales la 26 noiembrie 2000; A deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților între decembrie 2000 și decembrie 2004.

La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, a fost ales pentru al doilea mandat deputat de Iași, pe listele PSD. A fost președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, până în aprilie 2006.

Între martie 2006 și decembrie 2008, a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Attila Varga a ajuns judecător CCR în 2016, înlocuind mandatul exercitat de Tudorel Toader. Anterior acesta a fost deputat UDMR. Attila Varga a fost desemnat de Camera Deputaților, cu 254 de voturi pentru și 3 împotrivă.

Născut în 1963, Attila Varga a absolvit în 1986 Facultatea de Drept din cadrul Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. A fost jurisconsult până în 1990, iar de 27 de ani este deputat UDMR.

Mona Pivniceru a devenit judecător CCR în anul 2013. La data de 23 august 2012, Mona Pivniceru a fost numită ministru al Justiției de către președintele interimar al României, Crin Antonescu, la propunerea primului ministru Victor Ponta, după ce și-a prezentat demisia din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii și din cea de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a putea deveni membru al executivului.

Petre Lăzăroiu a fost numit în funcție în anul 2008, de către președintele României, Traian Băsescu, pentru un mandat de 2 ani, iar de la 2 iunie 2010 pentru un mandat de 9 ani.

Marian Enache Marian exercită un mandat de 9 ani ca judecător al Curții Constituționale, începând cu anul 2016. Anterior acesta a fost deputat român ales în județul Vaslui în mai multe legislaturi, pe listele FSN, PDSR și PSD. În legislatura 1990-1992, Marian enache a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză. În legislatura 2012-2016, Marian enache a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Bosnia și Herțegovina, Austria.

Simona Maya Teodoroiu a fost membru CCR în perioada februarie 2015 – iunie 2019, fiind numită de Senat pe restul de mandat rămas de la Toni Greblă.

Anterior, Simona-Maya Teodoroiu a fost secretar de stat la Ministerul Justiției. La CCR ea a fost, printre altele, raportor în cazul asupra căruia Curtea a decis, în noiembrie 2018, că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În septembrie 2019 a fost numită agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`