George Simion își îndeamnă din nou susținătorii să iasă în stradă: „Mâine nu organizez niciun protest”

George Simion își îndeamnă din nou susținătorii să iasă în stradă: Mâine nu organizez niciun protest
George Simion și Călin Georgescu votează în turul doi al alegerilor prezidențiale la o secție de vot din Mogoșoaia, Ilfov, 18 mai 2025. Inquam Photos / George Călin

George Simion a lansat un nou mesaj pe rețelele de socializare în care îi încurajează din nou pe români să iasă în stradă, deși susține că nu organizează niciun protest.

„Televiziunile lor mincinoase au o singură grijă: cum să nu le mai fie pus în pericol sistemul care fură de ani un popor mult prea blând. Ieri, familia unui membru AUR a fost reținută trei ore degeaba în Republicat Moldova.

Geamabașii de suflete au titrat că se întâlnea cu nu știu ce forțe pro-ruse. Nimic mai fals!” a scris liderul AUR pe pagina sa de Facebook.

Acesta a susținut, de asemenea, că nu va organiza niciun protest luni, 26 mai, însă și-a îndemnat susținătorii să iasă în stradă.

„Mâine nu organizez niciun protest. Dar voi susține dreptul oricărui român de a protesta față de regimul acesta ilegitim. E dreptul lor! Chiar și mâine, de frică, vor trimite oameni care să mă înjure. Aveți toată puterea în statul ăsta devenit închisoare pentru români! Hai, demonstrați! Vrem să vă vedem!”

Afirmațiile vin la o zi după ce George Simion a transmis un mesaj violent pe Facebook în care și-a chemat susținătorii la proteste și a lansat noi amenințări.

„Voiam să spun că vă promit că murim cu ei de gât dacă trebuie. Asta faci cu hoții, nu cu oamenii cinstiți. Nu amenințăm pe nimeni cu moartea, dar cu hoții nu poți să cazi la pace. De asta are nevoie poporul român. (…)O să vă găsim și în gaură de șarpe. Nu mai merge cu intimidarea asta pe care ați aplicat-o într-un mod grețos în timpul campaniei electorale”, a spus George Simion.