Guran (PNL): E greu de făcut coaliție cu PSD. Oamenii să înțeleagă că e bine să existe o coaliție de dreapta / Normală ar fi o finală Ciucă – Ciolacu la prezidențiale (VIDEO)

Guran (PNL): E greu de făcut coaliție cu PSD. Oamenii să înțeleagă că e bine să existe o coaliție de dreapta / Normală ar fi o finală Ciucă - Ciolacu la prezidențiale (VIDEO)
Sursa foto: Virgil Guran / Facebook

Senatorul Virgil Guran, vicepreședinte PNL, a declarat că e greu de făcut o coaliție cu PSD și și-a manifestat speranța ca „oamenii să înțeleagă că e bine să existe o coaliție de dreapta care să conducă România”. Totodată, acesta și-a exprimat convingerea că Nicolae Ciucă, liderul PNL, va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Virgil Guran spune că PNL vrea coaliție cu partidele de dreapta, nu cu PSD

„S-a exprimat foarte clar președintele (Ciucă). Lăsând la o parte că îi dau dreptate, că e greu de făcut o coaliție cu PSD, cu toate că am făcut destule lucruri bune împreună, a spus clar că, din punctul lui de vedere, nu mai acceptă o coaliție cu PSD. Eu sper să avem puterea în țară și oamenii să înțeleagă că e bine să existe o coaliție de dreapta care să conducă România.

Se discută cu toate partidele de dreapta și se dorește o coaliție de dreapta, deci inclusiv UDMR poate să intre în această coaliție de dreapta”, a afirmat Virgil Guran.

Declarația a fost făcut la câteva zile după ce Nicolae Ciucă, președintele PNL, a spus că „eu personal nu voi mai face niciodată o coaliție cu PSD”.

Guran e sigur că Ciucă va intra în turul 2 al prezidențialelor

Totodată, Virgul Guran a afirmat că forța în teritoriu a PNL îl va împinge pe Nicolae Ciucă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale: „Sunt foarte mulți nehotărâți care se vor îndrepta spre ce bun pentru România la un moment dat și sunt convins că oamenii vor compara foarte lucid cine sunt candidații și atunci o să vedeți că Ciucă va fi sigur în turul 2. În același timp, e și forța partidului, avem structuri, avem 1.200 de primari, avem 14.000 de consilieri, de aleși locali, așa că lucrurile se vor îndrepta spre ce e normal în România, să fie o finală între Nicolae Ciucă și reprezentantul PSD, Ciolacu. Cu cât ne apropiem de alegeri o să dea și casele de sondare rezultatele cât mai aproape de adevăr, nu în funcție de cine le comandă și cine e interesat”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`