Sindicaliștii din Educație acuză Guvernul că în Ordonanța de Urgență adoptată joi nu a garantat că în noua grilă din viitoarea Lege a salarizării unitare venitul unui cadru debutant va fi echivalent cu salariul mediu brut pe economie. Aceasta este una dintre principalele revendicări ale profesorilor greviști.
Guvernul, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, se apără și spune că garanția este inclusă într-un paragraf din nota de fundamentare a Ordonanței. De precizat că nota de fundamentare a unei OUG nu are putere de lege.
Amintim că OUG adoptată de Guvern joi prevede creșterea cu 1.000 de lei brut, lunar, a salariului pentru cadrele didactice, și 400 de lei brut, lunar, pentru cele nedidactice. Executivul a adoptat Ordonanța cu aceste măsuri, deși profesorii au spus înainte că nu le acceptă și continuă greva.
Mai mult, Consiliul Legislativ, deși a dat un aviz favorabil Ordonanței, a constatat că aceasta este scrisă greșit și e neconstituțională.
„Pentru a oferi garanțiile solicitate de reprezentanții federațiilor sindicatelor din învățământ privind includerea referinței din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul și-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”, a transmis Dan Cărbunaru, în comunicat.
Corbunaru a mai spus că „garanțiile privind implementarea noii grile în condițiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învățământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel și de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliției de guvernare”.
El a mai precizat că majorarea de salarii viitoare va fi făcută în trei etape (40% în primul an, 30% în al doilea an și 30% în al treilea an), iar creșterea acordată joi ”reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024”.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil pentru această OUG, dar spune că e neconstituțională. Principala problemă e că majorarea salariilor prevăzută în Ordonanță face referire la anul 2022, deci se încalcă principiul constituțional al neretroactivității.
Deci dacă această OUG va fi sesizată la Curtea Constituțională, ea ar putea fi respinsă de judecători. Șansele sunt mici să se întâmple acest lucru, deoarece puțini au puterea de a ataca o OUG la CCR. În schimb, este posibil ca profesorii să se adreseze instanțelor și să ceară, în baza acestei OUG, banii din urmă.