Guvernul a dat startul controalelor din companiile și regiile autonome de stat. Ilie Bolojan a ordonat această amplă operațiune de verificare, urmărind să afle cum au avut loc numirile de la vârful instituțiilor publice și al membrilor consiliilor de adminsitrație.
În total, 847 de autorități publice de pe întreg teritoriul țării urmează să fie verificate. Responsabilă de acestă amplă operațiune va fi Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Controalele au rolul de a scoate la lumină modul în care au fost alese persoanele de la conducerea instituțiilor și membrii consiliilor de administrație și dacă, în acest proces de selecție au fost respectate procedurile. Atenția cade, în mod special, pe acele companiile unde numirile nu au fost făcute în termenele legale. Dacă vor fi descoperite nereguli, persoanele responsabile vor răspunde în fața legii și vor suporta sancțiuni.
După ce AMEPIP va duce la bun sfârșit controalele în toată țara, rezultatele vor fi făcute publice.
AMEPIP susține că verificările fac parte din strategiile de îndeplinire ale jaloanelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, statul român a promis să reducă numirile provizorii cu 50% la nivelul companiilor de stat centrale și cu 10% la nivelul celor locale. Termenul limită este luna aprilie a lui 2026, potrivit Antena 3.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice a luat naștere pe vremea când fost Nicolae Ciucă se afla la conducerea Guvernului, ca răspuns la o cerere din PNRR. Un act normativ a făcut posibilă înființarea AMEPIP, responsabilă să pună sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companiile și regiile autonome cu capital de stat.
La sfârșitul lui noiembrie 2025, AMEPIP își numea, ea însăși, conducerea. Președinte a fost numită Anișoara Ulcelușe-Pîrvan, economist, iar vicepreședinți au fost numiți Oana Mihaela Petrescu și Nicolae Bogdan Codruț Stănescu. Dacă primele două nume nu ne spun mai nimic, altfel stau lucrurile în privința lui Bogdan Stănescu. Omul a umblat doar prin companii de stat în funcții foarte bine plătite.
În iulie 2016 avea la activ peste 25 de funcții la stat, dintre care opt în același timp. Printre altele era Șeful Direcției Generale Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului în Energie, dar și consilier al fostului viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu. Deși acesta nu mai este, în prezent, viceguvernator, Stănescu a rămas în continuare în BNR, pe funcția de consilier de strategie, cu o indemnizație secretizată.