Ioana Constantin (PMP): Aleargă George Simion și băieții care au creat aurul ăsta fake să spele imaginea acestui partid pro-rus, anti-european și anti-NATO

Ioana Constantin (PMP): Aleargă George Simion și băieții care au creat aurul ăsta fake să spele imaginea acestui partid pro-rus, anti-european și anti-NATO
Foto: Facebook / Ioana Constantin

Ioana Constantin, vicepreședintă PMP, a sugerat că AUR ar fi un partid „pro-rus, anti-european și anti-NATO” și susține că grupurile politice care „îl țin pe pista de alergare” pe George Simion „acționează contra României”.

Ce a spus Ioana Constantin (PMP) despre AUR și George Simion

„Niciodată cu Rusia, niciodată aur rusesc, niciodată cu extremiștii. Aleargă George Simion și băieții care au creat aurul ăsta fake să spele imaginea acestui partid pro-rus, anti-european și anti-NATO. De altfel, dl Dâncu de la PSD ne povestea acum câteva luni că trebuie ajutați amicii lui Simion să devină frecventabili. Nimic pro Rusia nu e frecventabil. Nimic promovat de Sputnik nu e frecventabil. Așa că facțiunile din cele mai mari partide ale României care îl țin pe băiatul ăsta pe pista de alergare acționează contra României”, a scris vicepreședinta PMP, marți, pe Facebook.

Ioana Constantin s-a arătat convinsă că există „mulți oameni de bună credință” care au girat AUR.

„Sunt sigură că sunt mulți oameni de bună credință acolo, oameni care nu știu că au girat un partid pro-Rusia cum România nu a avut niciodată în acești 30 de ani, oameni care nu au știut că fermele de trolli de pe Facebook au ros din adevăr și au vomitat propagandă tradusă de pe site-urile rusești. Anarhia nu înseamnă patriotism, să te tăvălești pe la graniță nu înseamnă că îți iubești țara. Interdicția lui Simion de a intra în Basarabia n-a fost ridicată nici de conducerea pro-europeană. Asta arată cine e de fapt Simion și cine e partiduletul acesta de laborator pe care îl conduce. Un partid care a avut tupeul să propună un premier admirator al lui Putin – Călin Georgescu. Cu extremiștii, niciodată la aceeași masă! Cu Rusia, niciodată la aceeași masă!”, a conchis Ioana Constantin.