Ion Ganea, exclus din PSD pentru că a lăsat partidul fără majoritate în conducerea Senatului

Ion Ganea, exclus din PSD pentru că a lăsat partidul fără majoritate în conducerea Senatului

Senatorul Ion Ganea a fost exclus din PSD, ca urmare a deciziei adoptate joi de Consiliul Politic Naţional al partidului. Excluderea a avut loc, în condiţiile în care Ganea a lipsit de la şedința Biroul Permanent al Senatului în care trebuia să fie introdus în dezbatere iniţiativa legislativă privind amânarea alegerilor parlamentare.

Ion Ganea, care a dat peste cap planurile PSD de a amâna alegerile, dar afară din partid

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, excluderea parlamentarului Ion Ganea.

Ion Ganea, senatorul PSD din cauza căruia partidul lui Marcel Ciolacu a pierdut majoritatea în Biroul Permanent astfel că nu poate trece proiectul de lege care dă Parlamentului puterea de a stabili data alegerilor parlamentare, este un fost ofițer de securitate, scrie G4Media.

O decizie definitivă a Curții de Apel București din martie 2011 stabilește că Ganea a îngrădit, prin acțiunile sale de lucrător al Securității, drepturi și libertăți fundamentale.

Liderul de grup al PSD, Radu Oprea, a declarat că Ion Ganea „a fost cumpărat de PNL” pentru a lipsi de la şedinţele Biroului permanent al Senatului, în acest fel nerealizându-se cvorumul pentru ca proiectul de lege prin care poate fi amânată data alegerilor parlamentare să fie introdus pe ordinea de zi.

Cine este Ion Ganea

Ganea și-a început cariera politică în UNPR a cărei filială județeană din Tulcea a condus-o. A candidat în 2006 la Parlament pe listele PMP Tulcea dar la jumătatea mandatului a trecut la PSD. A fost alessecretar executiv al Biroului permanent din Senatîn iunie 2018.

În urmă cu patru ani, CNSAS a anunțat că șase candidați la parlamentare au fost colaboratori sau lucrători ai fostei Securități, cu decizii definitive în instanță. Numele lui Ion Ganea figura printre ele, ca lucrător al Securității.