Kelemen Hunor: Trebuie să asigurăm stabilitate. Din 2012 am avut 10, 11, 12, 13 guverne, nici nu pot să le număr

Kelemen Hunor: Trebuie să asigurăm stabilitate. Din 2012 am avut 10, 11, 12, 13 guverne, nici nu pot să le număr
Foto: Guvernul României / Facebook

Vicepremierul Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat, joi, că România trebuie să iasă din acest cerc vicios în care practic schimbă Guvernul la un an. Acesta a insistat că e nevoie de stabilitate deoarece „nu se poate lucra într-un astfel de ritm” și și-a manifestat speranța că PSD și PNL, partenerii de guvenare, doresc, de asemenea, stabilitatea țării.

Kelemen Hunor cere stabilitate în actul guvernării

„Trebuie să ieşim din acest cerc vicios în care România a intrat. Din 2012 noi am avut 10, 11, 12, 13 guverne, nici nu pot să le număr, ceea ce înseamnă că aproape niciun guvern nu a stat mai mult de un an de zile. Erau guverne cu 6 luni, unele guverne cu un an şi ceva.

Dar vă daţi seama că nu se poate lucra într-un astfel de ritm. Şi trebuie să încercăm să rupem acest cerc vicios şi să asigurăm stabilitate, este responsabilitatea noastră comună, dacă tot ne-am adunat în această coaliţie”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Kelemen, despre coaliția PSD – PNL – UDMR: E greu să regăsești încrederea

Kelemen a punctat că UDMR va continua să fie un factor de echilibru în coaliție, dar trebuia ca PSD și PNL să fie și ele solidare.

Nu va fi simplu, trebuie să spun acest lucru, nu trebuie să ne ascundem după degete. După 4, 5, 6 ani, cât au fost ei adversari, nici nu ştiu, e greu să găseşti de la o zi la alta, în 24 de ore, într-o săptămână, să regăseşti încrederea. Când era USL-ul vechi (…), mi s-a părut că va merge, dar nu a mers şi de atunci tot timpul era o adversitate. Până la urmă suntem oameni maturi, sunt convins că şi colegii mei doresc stabilitate şi atunci vom reuşi”, a mai afirmat președintele UDMR.