Klaus Iohannis, despre decuplarea de Bulgaria pentru Schengen: Se discută mai degrabă informal diverse variante. Cel mai bine e să intrăm împreună (VIDEO)

Klaus Iohannis, despre decuplarea de Bulgaria pentru Schengen: Se discută mai degrabă informal diverse variante. Cel mai bine e să intrăm împreună (VIDEO)
Președintele Klaus Iohannis. Sursa foto: Captură Video - Administrația Prezidențială a României / Facebook

Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, din nou, despre eforturile diplomatice în vederea primii României în Spațiul Schengen. Întrebat în legătură cu declarația premierului Marcel Ciolacu (PSD), potrivit căruia Bucureștiul ar putea să ia în considerare decuplarea de Bulgaria în vederea aderării, Iohannis a răspuns că negocierile „se continuă pe toate planurile și se discută mai degrabă informal și diferite variante de cum se poate continua”.

Iohannis, despre negocierile pentru aderarea României la Schengen

„Negocierile pentru aderarea României la Schengen continuă și nu continuă la un nivel mic, ci suntem toți foarte implicațicăutăm să convingem mai ales Austria, care e foarte reticentă în continuare. Se continuă pe toate planurile și se discută mai degrabă informal și diferite variante de cum se poate continua”, a declarat președintele Klaus Iohannis, aflat în Belgia, într-o conferință de presă comună cu premierul Alexander De Croo.

Iohannis a mai susținut că, oricum, nu sunt prea multe variante: ori intră România și Bulgaria împreună, ori doar una, ori doar cealaltă, dar „cea mai bună variantă e ca România și Bulgaria să intre împreună și spre asta converg toate negocierile”.

Ciolacu: România ar putea să ia în considerare decuplarea de Bulgaria pentru aderarea la Schengen

Președintele Klaus Iohannis a vorbit în contextul în care premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat recent pentru Bloomberg că dacă negocierile pentru aderarea la Schengen nu au un rezultat bun, atunci România ar putea lua în considerare decuplarea de Bulgaria.

Numai că dacă România nu negociază bine, Bulgaria și-ar putea folosi dreptul de veto împotriva noastră, or noi avem nevoie de unanimitate pentru intrarea în Schengen.

Ciolacu a mai susținut că va solicita Spaniei, care deține președinția rotativă a UE, să organizeze o reuniune extraordinară a Consiliului JAI în decembrie, pentru a discuta subiectul extinderii Schengen.