Lasconi spune că a primit ameninţări din „zona PNL” pentru a se retrage din cursa prezidențială: „Liberalii sunt absolut disperaţi” (VIDEO)

Lasconi spune că a primit ameninţări din „zona PNL” pentru a se retrage din cursa prezidențială: „Liberalii sunt absolut disperaţi” (VIDEO)
Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale. Sursa foto: Captură video - USR / Facebook

Elena Lasconi, lidera USR și candidata partidului la prezidențiale, a declarat, joi, că a primit ameninţări şi intimidări din „zona PNL” pentru a se retrage din cursa electorală.

Lasconi spune că a primit amenințări din „zona PNL”

Aceasta a afirmat că a primit „multe amenințări”, dar nu are niciun gând să cedeze și că nu vrea să dea alte detalii pentru că intenționează să strângă „dovezi solide” pentru „o plângere penală”: „Atunci când primeşti un telefon nu ai o dovadă clară”.

„Dl Ciucă şi PNL sunt mai ocupaţi să încerce să mă intimideze decât să-şi facă treaba. Iar sursele acelea care vă spun că PNL discută cu mine să mă retrag vă intoxică. Nu mă retrag, oricâte ameninţări aş primi!

Şi, credeţi-mă, sunt multe şi de la cel mai înalt nivel. Sunt prea ocupaţi cu mine, singurul candidat de bună credinţă, dar văd că pe Simion îl protejează cât pot şi au grijă să-l facă mare”, a declarat Elena Lasconi, în cadrul unei conferințe:

Ea a mai spus că nu a apelat la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) deoarece nu are încredere în acest serviciu.

Lasconi, reacție la sondaje: Ciucă nu are absolut nicio şansă să ajungă în turul 2

Lidera USR a mai spus că liberalii care îi cer să renunţe la candidatură în favoarea lui Nicolae Ciucă sunt „absolut disperaţi” deoarece acesta e în sondaje abia pe locul 5: „Ei au tot felul de sondaje fake pe care le prezintă şi metoda e la fel ca la locale, când îşi prezentau candidatul la Primăria Capitalei cu şansă să câştige și apoi am văzut ce rezultat dezastruos au avut”.

„Am văzut sondajul care mă prezintă pe locul 2, cot la cot cu matrioşca lui Ciolacu, băiatul lui Putin (George Simion, candidatul AUR – n.r.). Avem şi noi sondajele noastre şi ele arată ceea ce nu vrea PNL să spună: dl Ciucă nu are absolut nicio şansă să meargă în turul 2.

Ştiu că dl Ciucă reacţionează la ordin. Poate îi dă şeful său, dl Iohannis, ordin să se retragă şi să susţină candidatul de dreapta care e pe bune anti-PSD, adică eu”, a mai declarat Elena Lasconi.

Ultima oră
08:11 - Nicușor Dan participă la reuniunea informală a Consiliului European. Competitivitatea și consolidarea Pieței Unice, în centrul discuțiilor
07:36 - Guvernul modifică legislația privind stupefiantele, piața de capital și infrastructura verde. Investiție de peste 256 milioane lei pentru podul Albița-Leușeni
23:54 - Prețul florilor crește cu 30% de Valentine’s Day. Ce sume trebuie să pregătească românii pentru un buchet
23:50 - Dragoș Sprînceană estimează că AUR „a aruncat 10 milioane de euro pentru SUA, fără niciun rezultat”: „Vă dați seama cum puteau să beneficieze românii de acești bani?” / Ce a spus despre Nicușor Dan și politica externă a României (VIDEO)
23:32 - O nouă metodă de înșelăciune face victime în Bacău. Bătrâni păcăliți cu produse alimentare vândute la ușă
23:20 - Procurorii vor o pedeapsă mai grea pentru Constantin Țuțu, fostul deputat apropiat de Vladimir Plahotniuc
22:51 - Un pieton a fost la un pas să fie lovit de o mașină care a pierdut controlul din cauza acvaplanării: „Nici pe trotuar nu ești în siguranță” (VIDEO)
22:43 - Laura Cosoi, dezvăluiri despre viața de familie. Actrița a recunoscut că lucrurile nu sunt mereu roz alături de soțul ei
22:33 - Tatăl băiatului violat de Kristof Lajos, revoltat de înjumătăţirea pedepsei: „Să-şi dea demisia nea caisă ăla care mâine-poimâine o să ia pensii speciale”
22:08 - Un bebeluș ar fi murit după ce a consumat lapte praf. Produsul contaminat se găsește și în România