Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a susținut că în Iași alianţa de guvernare PSD – PNL nu funcţionează absolut deloc și tocmai de aceea proiectele judeţului ajung cu întârziere la Guvern. El l-a acuzat apoi pe Alexandru Muraru, liderul PNL Iași, că „e decuplat complet de toate problemele Iaşului”, că „e prezent la toate sindrofiile” și „e preocupat de modul în care va arăta Guvernul din 2023”, în loc să se gândească la cum ar putea rezolva problemele județului. Reacția lui Popa vine după ce Muraru a susținut că rotativa premierilor ar putea să nu se mai întâmple anul viitor. Până acum, președintele PSD, Marcel Ciolacu, cel care ar trebui să devină premier de la anul conform protocolului, nu a avut nicio reacție.
„La Iaşi, alianţa de guvernare PSD-PNL nu are corespondent. Şi nu funcţionează sub nicio formă. Aceasta este şi principala cauză pentru care proiectele ieşenilor ajung cu întârziere pe ordinea de zi a Guvernului”, a transmis Maricel Popa, printr-un comunicat citat de News.ro.
El a mai spus că în timp ce parlamentarii PSD fac lobby pentru proiectele Iaşiului, liberalii doar se ocupă de imaginea lor.
„Aş insista, însă, pe atitudinea plină de suficienţă a liderului PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru. E decuplat complet de toate problemele Iaşului, trăieşte într-o realitatea paralelă. Este prezent la toate sindrofiile. Vara aceasta, a fost o perioadă lungă în SUA, pe banii statului român. A făcut sute de poze alături de fratele său, Andrei Muraru, excelenţa sa fiind ambasadorul României la Washington. (…) Revenit acasă, pe tărâmuri ieşene, Alexandru Muraru a punctat decisiv. Prin intermediul propriilor postări, l-am regăsit în loja VIP a turneului de tenis de la Iaşi. Un aristocrat de mucava”, a mai declarat social-democratul Maricel Popa.
El a mai spus că Muraru nu e deranjat deloc de Mihai Chirica, primarul PNL al Iaşului, și de Costel Alexe, preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Iaşi, doi „colecționari de dosare”, dar „este preocupat de modul în care va arăta Guvernul din 2023”.
„Cred că e prea mult. Mai întâi să se uite în curtea proprie şi abia apoi să vorbească despre PSD sau despre alţii”, a mai transmis Popa.
O altă reacție din PSD a fost cea a senatorului Daniel Zamfir, care a susținut că Muraru „s-a trezit vorbind singur”.
În schimb, Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a ținut să-i liniștească pe social-democrați și le-a dat asigurări că ei vor da premierul de la anul, conform protocolului din coaliție.
„Personal cred că trebuie să vedem cum va arăta situaţia geopolitică la momentul acela, pentru că a schimba un premier cu un an înainte de alegeri în plin conflict la marginea graniţelor României nu cred că fi un semnal bun. Şi Marcel Ciolacu a spus la un moment dat, înainte ca premierul Nicolae Ciucă să fie şi preşedinte PNL că dacă lucrurile merg bine în coaliţie şi la guvernare nu este sigur că va mai fi realizată rotativa”, a afirmat, pentru News.ro, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.