Liviu Dragnea susține că a fost sunat de către senatorul Mircea Geoană, care plănuiește construirea unui „nou PSD”, alături de Marian Vanghelie, ambii excluși din PSD, după alegerile prezidențiale, scrie Dcnews.ro.
Dragnea afirmă că PSD i-a oferit lui Geoană „ceea ce nu i-a oferit niciun alt partid” și îl acuză pe acesta că acum îi răsplătește pe social-democrați declarând “numai prostii”.
„Partidul va fi afectat pentru că foarte mulți oameni, din ce în ce mai mulți colegi de partid, sunt iritați față de atitudinea lui Mircea Geoană. Partidul i-a oferit lui Mircea Geoană ceea ce nu i-a oferit niciun partid, nu i-a oferit nimeni ceea ce i-a oferit acest partid, funcții importante, președintele PSD-ului, președintele Senatului, partidul a muncit enorm în 2009 pentru a-l face pe Mircea Geoană președintele României. Mircea Geoană alege acum să lovească în acest partid în fiecare zi și spune și prostii, dar asta nu-i o noutate la Mircea Geoană”. , a declarat președintele-executiv al PSD.
Despre cei 50 de parlamentari ai lui Marian Vanghelie, Liviu Dragnea a răspuns: „Nu are, nu are niciun parlamentar. După Comitetul Executiv Național, când au fost excluși, ei au tot sunat. Sunau și înainte, au sunat și după. Pe mine m-a sunat Mircea Geoană înainte de Comitetul Executiv, când nu erau excluși, m-a sunat să mă întrebe ce fac… “
Totodată, liderul PSD susține că a fost sunat de senatorul Mircea Geoană pentru a-l atrage în tabăra lui: „De ce credeți că m-a sunat atunci? Nu m-a sunat să mă întrebe unde fac Revelionul. Era după alegerile prezidențiale, era înainte de Comitetul Executiv, era în zilele alea, m-a întrebat ce fac, dacă m-am întâlnit cu colegii, că trebuie să ne vedem, să vedem ce facem cu partidul. Zic partidul e același, sediul a rămas în același loc, ne vedem la Comitetul Executiv și discutăm ore în șir toți ceea ce avem de făcut, eu să spun ce propunere am, tu la fel, Ponta la fel, orice membru. Și chiar s-a discutat 6-7 ore”.