Lucian Romașcanu: Cioloș apare de nicăieri, face dezastre, ia decizii împotriva statului, după care dispare iar. Acum încearcă să mute vinovăția / Ponta a produs o lege pentru a salva România de procese, dar PNL s-a opus (VIDEO)

Lucian Romașcanu: Cioloș apare de nicăieri, face dezastre, ia decizii împotriva statului, după care dispare iar. Acum încearcă să mute vinovăția / Ponta a produs o lege pentru a salva România de procese, dar PNL s-a opus (VIDEO)
Foto: Facebook / Lucian Romașcanu

Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a vorbit despre dosarul privind Roșia Montană, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și l-a acuzat pe fostul premier Dacian Cioloș că „încearcă să mute vinovăția”.

Lucian Romașcanu (PSD), pe B1 TV: Cioloș apare de nicăieri, face dezastre, ia decizii împotriva statului, după care dispare iar

„Cioloș apare de nicăieri, face dezastre, prostii și ia decizii fundamental împotriva statului, după care dispare, după care apare iar. Acum văd că e din nou în atenția publică, de data asta pe drept pentru lucruri rele făcute, dumnealui încearcă să mute vinovăția. Tot ce pot să spun este că acest contract cu Roșia Montană Gold Corporation, sau Gabriel Resources, cum se cheamă acum, a fost negociat inițal de Radu Berceanu, deci tot după partea dreapta a bulevardului, ca să spun așa, după care au fost o serie întreagă de ajustări legislative”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD.

Lucian Romașcanu: Ponta a produs o lege pentru a salva România de procese, dar PNL s-a opus

„Domnul Ponta a produs o lege care era menită chiar să salveze exploatarea și România de eventuale procese. Colegii de la Partidul Național Liberal s-au opus. A fost o propunere din partea domnului Ponta de a reface o lege a mineritului pentru a face acest lucru posibil, cu Roșia Montană, iarăși nu a găsit înțelegere, după care, colac peste pupăza respectivă, doamna ministru al Culturii din guvernul Cioloș a binevoit ca în ultima zi de mandat, absolut în ultima zi de mandat, să depună dosarul de înscriere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, fără niciun fel de altă consultare în Guvern”, a adăugat Lucian Romașcanu.

„Sigur, ca ministru al Culturii, ai dreptul să faci acest lucru, dar, având în vedere importanța acestui demers, ar fi trebuit să își ia măcar avize consultative de la colegii care se ocupau de zonele strategice economice în acel moment. Deci domnul Cioloș este cel care a supervizat această înscriere în UNESCO, care a dat un nou imbold și noi argumente avocaților celor de la Gabriel Resoursces pentru a spune că statul român refuză exploatarea aurului de la Roșia Montană”, a mai spus fostul ministru.