Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, s-a arătat de părere că „vor fi și tușe un pic mai groase” în această campanie electorală, „dar guvernarea trebuie să meargă până la sfârșit”.
Întrebat de reporteri despre reproșurile aduse de liberali după Congresul PSD, inclusiv cu privire la faptul că nu ar fi atacat AUR, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat: „În primul rând, cred că au fost și referiri la AUR și la restul, dar nu țin minte ca AUR să fi fost la guvernare sau să fi avut puterea, deci e evident că ne-am poziționat vizavi de cei care au decis la un moment dat destinele acestei țări”.
„Sigur, răspunsurile au fost cum le știți și dumneavoastră, puteau mai bine de atât. Din perspectiva noastră, suntem în dialog cu românii, de acum încolo va trebui să le spunem ce am făcut”, a adăugat social-democratul.
Întrebat dacă a existat o discuție între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, având în vedere că unii liberali ar dori să iasă de la guvernare, reprezentantul PSD a spus: „În primul rând, nu știu dacă de ieri până azi sau de alaltăieri până azi a fost o discuție. Cu certitudine, au fost discuții telefonice înainte de a merge domnul Ciolacu la Bruxelles și s-au discutat toate aspectele pe care liberalii le-au menționat ca nefiind discutate”.
„În ceea ce privește ieșirea de la guvernare, cred că o singură voce puțin mai excentrică am auzit legată de ieșirea de la guvernare. Domnul Ciolacu a reușit împreună cu Guvernul să țină deoparte actul executiv de ceea ce se întâmplă în politică. E campanie electorală, sigur că vor fi și tușe un pic mai groase, dar guvernarea trebuie să meargă până la sfârșit”, a mai declarat Lucian Romașcanu.