Marcel Ciolacu: Marile companii plătesc în medie 0,8% impozit pe profit, mai puțin decât microîntreprinderile. Cred că impozitarea capitalului ar fi fost corectă în această perioadă (VIDEO)

Marcel Ciolacu: Marile companii plătesc în medie 0,8% impozit pe profit, mai puțin decât microîntreprinderile. Cred că impozitarea capitalului ar fi fost corectă în această perioadă (VIDEO)

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, marți, că în România munca se impozitează mult prea mult și că ar trebui să existe un echilibru între impozitarea muncii și cea a capitalului. Liderul social-democraților a mai susținut că, în acest moment, marile companii plătesc statului român prea puțin, chiar mai puțin decât microîntreprinderile. Discuțiile continuă în coaliție.

Ciolacu, despre impozitarea marilor companii

„Sunt în jur de 321 de mari companii cu cifră de afaceri este 100 de milioane de euro în România. Se plătește în medie cam 0,8% impozit pe profit de către aceste companii. Se se plătește mai puțin decât la microîntreprinderi, ele plătind 1%. Acum e impozitată mult prea mult munca. Trebuie să găsim un echlibru și cu impozitarea capitalului.

De 30 de ani povara impozitelor și grosul impozitelor a rămas, prin impozitarea muncii, pe cei cu venituri mici și mijlocii și trebuie găsit un echilibru.

Asta nu exclude reorganizarea ANAF, a Vamei, digitalizarea, lucruri care se vor face în perioada următoare ,ult mai alert.

Nu am vorbit în mod deosebit de o taxă de solidaritate, m-am exprimat așa că am văzut că în Germania există o taxă de solidaritate.

Din punctul meu de vedere, 0,8% impozit pe profit la aceste mari companii mi se pare prea puțin și am zis să venim nu cu o dublă impozitare. Când te încadrezi până în 1% să plătești măcar la nivelul mciroîntrepinderilor, preferabil să vii să plătești o taxă la cifra de afaceri, așa încât să nu mai exportăm din România profitul. Specialiștii să spună cifrele. Să stabilim și o destinație pentru aceste sume – educație și sănătate.

Vedem în coaliție dacă se continuă discuția. Eu cred că ar fi fost corect, pe o perioadă limitată de timp, până trec toate aceste crize, să venim cu o astfel de abordare de impozitare a capitalului. Ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie” a declarta Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că ar fi vorba de două miliarde de euro, bani care ar fi strânși astfel și care ar putea ajunge în educație și sănătate.

Cum ar putea fi ajutați cei cu venituri mici

„Ministerul de Finanțe va trebui să găsească alte resurse să astupe, prin digitalizarea ANAF, deducerile pe care le propunem la cei cu veniturile mici, famliile monoparentale, familii cu mulți copii și la cei cu venituri medii, de exemplu pentru pensii private, after-school, taxă de școlarizare, venind astfel cu o abordare așa încât cei cu venituri mici să nu mai plătească impozitul pe venit.

Am luat o abordare până în 6.000 de lei. Se fac simulări”, a mai spus Ciolacu.

Urmăriți B1TV.ro și pe