Mihai Tudose, ‘pacientului’ Dragnea: ‘Băi băiatule, de ce nu te-ai internat într-un spital regional?’

Mihai Tudose, 'pacientului' Dragnea: 'Băi băiatule, de ce nu te-ai internat într-un spital regional?'
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cândva prieteni, Mihai Tudose și Liviu Dragnea se urăsc de moarte. Fostul premier nu pierde nicio ocazie să-l atace pe șeful PSD, iar internarea acestuia într-o clinică privată și nu într-un spital de stat este un motiv în plus.

“Am și eu o întrebare pentru Dragnea, dacă într-adevăr are probleme de sănătate și nu vrea doar să evite termenul de judecată:de ce ai ales să te internezi într-o clinică particulară, și nu într-un spital regional? Să te scoli în zori, să-ți iei număr de așteptare, să capeți trimitere la RMN, să stai printre bacterii și semeni bolnavi… Românii nu și-au dat funcția de al treilea om în stat și sunt nevoiți să treacă prin toate astea. Ia du-te, măi băiatule, la urgență, să vezi ce condiții sunt acolo! Pe zi ce trece, toți mai mulți români se satură de minciunile și abuzurile lui Dragnea”, a declarat Mihai Tudose, în exclusivitate pentruPodul.ro.

Actualul membru al Pro România reclamă”extrem de poasta guvernare PSD”și spune că Guvernul nu e interesat de atragerea fondurilor europene necesare sistemului sanitar.

”Pe mine nu mă deranjează că Dragnea și acoliții lui fac un turneu prin țară, darmă deranjează extrem de proasta guvernare emanată de PSD. Sunt sătul până peste cap deașa-zișii profesioniști de la Palatul Victoria, care se întrec în baliverne, erori și, ceea ce este cel mai grav, se întrec în bătaia de joc cu care-i tratează pe români.

La Brăila a ajuns și ministrul Sănătății, doamna Pintea, care, când a intrat puțin într-un spital,i-a anunțat pe toți cei de acolo că ea nici nu avea de gând să facă o astfel de vizită, că ea se grăbea… Păi, dacă ești ditai ministrul la Sănătate, într-o țară cu problemele României, tu ce vrei să vizitezi, dacă nu un spital regional? Vreo fabrică de confecții?”, mai spune Tudose.

Acesta este de părere că “indiferența asta față de problemele românilor va costa enorm PSD”.

”Sondajele arată că PSD s-a prăbușit la 24%. Căderea este liberă, certă. Eu sunt convins că PSD o să coboare până la 17-18% – cam ăsta-i nucleul dur al partidului, adevăratul său prag critic. Cu Dragnea șef, PSD se îndreaptă spre disoluția totală, nu-i un secret pentru nimeni. Pe Dragnea nu-l interesează că distruge în mod programatic partidul, fiindcă el este preocupat doar să își salveze pielea și să nu ajungă la închisoare. Asta-i unica sa miză, deși pune partidul în gard”, conchide Mihai Tudose.